Ziua Unirii, celebrată într-un cadru restrâns
Dimensiune font:
La monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii va fi oficiat un Te Deum, urmat de depuneri de coroane și jerbe de flori din partea partidelor politice, asociațiilor și altor organizații civice
În acest an, manifestările dedicate aniversării Unirii Principatelor Române se vor desfășura într-un cadru restrâns. Duminică, 24 ianuarie, ceremoniile vor debuta la ora 11.30 prin depunerea la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii a unor coroane și jerbe de flori din partea partidelor politice, asociațiilor și altor organizații civice.
Intonarea imnului național al României va precede serviciul religios programat la ora 12.00, ceremonial la care vor lua parte ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și PS Iosif Păuleț, Episcopul Diecezei Romano – Catolice de Iași.
După încheierea Te Deum - ului va urma depunerea de coroane de către oficialități atât la monumentul din Piața Unirii, cât și la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Biserica Trei Ierarhi, eveniment programat pentru ora 13.00 și în cadrul căruia va fi săvârșită și o slujbă de pomenire de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Anul acesta se împlinesc 162 de ani de la înfăptuirea, la Iași, a Unirii Principatelor Române, primul pas major realizat în demersul istoric de făurire a României Mari.
Fără alcool în centrul oraşului
Totodată, se interzice orice manifestare publică pe raza Municipiului Iași în ziua de 24 ianuarie, între orele 7.00 și 22.00, cu excepția celor organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. Sunt interzise și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în locurile de desfăşurare a manifestărilor şi pe o rază de 200 de metri în jurul acestora în ziua de 24 ianuarie, între orele 7.00 și 15.00. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau