A murit deputatul Francisc Tobă
Dimensiune font:
Parlamentarul suferea de o boală incurabilă
Deputatul Francisc Tobă a murit ieri, la vârsta de 70 de ani. Tobă, un obișnuit al recepțiilor de la Ambasada Rusiei, a fost ales parlamentar pe lista AUR, fiind exclus din partid, iar în ultima perioadă a făcut parte din „Alianța pentru Patrie”, înființată de Codrin Ștefănescu. Anunțul a fost făcut pe Facebook de către Oana Diana Leonte, purtător de cuvânt al „Alianței pentru Patrie”. Militar de carieră, Francisc Tobă a intrat în politică după Revoluţie, devenind vicepreşedinte al FSN Sibiu.
Francisc Tobă era la al doilea mandat de deputat, primul fiind în perioada 1992-1996, ales atunci din partea PDSR. La alegerile parlamentare din decembrie 2020, Francisc Tobă a fost ales deputat de Brașov din partea AUR. După validarea mandatului, AUR a anunțat că l-a exclus din partid și că ceruse invalidarea mandatului acestuia.
Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluției din decembrie 1989, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului spunea că votul de validare a deputatului Francisc Tobă este o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989.
Tobă a fost unul dintre parlamentarii care, alături de Diana Șoșoacă, au mers la recepțiile de la Ambasada Moscovei la București, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Francisc Tobă era vicepreședinte al „Alianței pentru Patrie”, înființată de Codrin Ștefănescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea. Lucian DURBEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau