Adrian Năstase anunță o operațiune de amploare în România: 'Vor urma arestări?'
Dimensiune font:
Fostul premier al României, Adrian Năstase, susține că structurile de forță pregătesc o operațiune de amploare în România. Ar fi vizați acei oameni care fac postări plătite pe internet.
„Vor urma arestari, in Romania, in lumea trolilor? Din ce am aflat, se pare ca la nivelul ministerului de interne si al serviciilor de informatii s-a constituit un colectiv de monitorizare a retelelor de troli ce au fost constituite la nivelul unor formatiuni politice sau organe de media, urmand ca organizatorii acestora sa fie adusi in fata instantelor”, susține fostul premier pe blogul său.
„Pare ca fenomenul a capatat o amploare deosebita, prin folosirea AI, iar utilizarea unor IP-uri din tara si din strainatate genereaza efecte semnificative ce pot distorsiona grav campaniile electorale ce vor urma in lunile viitoare. Aceasta monitorizare este legata si de felul in care acesti troli/postaci (profesionisti sau platiti) pot fi utilizati si de propaganda rusa in contextul razboiului din Ucraina”, a mai adăugat Năstase.
Fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a confirmat pentru prima dată, în februarie 2023, convingerea larg răspândită că el a fondat și finanțat și compania Internet Research Agency (IRA), cunoscută mai bine drept rețeaua de ferme de troli folosită pentru a răspândi narațiunile propagandistice ale Kremlinului în întreaga lume în ultimul deceniu, informează The Moscow Times. „Nu am fost niciodată doar un finanțator al Internet Research Agency. Eu am inventat-o, eu am creat-o, eu am condus-o pentru o lungă perioadă“, le-a declarat Prigojin jurnaliștilor de la revista germană Der Spiegel, adăugând că a înființat organizația „pentru a proteja spațiul informațional rusesc de propaganda antirusească grosolană și agresivă din partea Occidentului”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau