Austria a anunțat ce vrea, de fapt, ca să accepte România și Bulgaria în Schengen. Cancelarul Nehammer și-a schimbat tonul
Dimensiune font:
Cancelarul austriac şi-a schimbat tonul privind aderarea României la Schengen, dar a invocat din nou cifre controversate privind problema migraţiei ilegale.
Mai mult, Karl Nehammer a cerut construirea unui gard la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.
Karl Nehammer, cancelarul Austriei: „Poziția Austriei este aceea că trebuie să sprijinim Bulgaria și România. Nu se pune problema să fim o țară împotriva alteia, se pune problema securității. În Austria avem peste 75.000 de persoane neînregistrate (în sistem) și știm că 20.000 de migranți ilegali au trecut prin România. Știm asta cu exactitate din investigațiile poliției austriece. Acum trebuie să găsim o soluție la această problemă. "
Surse guvernamentale susţin că datele invocate de cancelar nu sunt bazate pe o cercetare corectă. Austriecii au invocat aceleaşi date şi în întâlnirile tehnice avute înaintea votului şi au susţinut că ar fi ascultat telefoanele mobile a 400 de persoane. Din conversaţiile acestora le-ar fi rezultat că România a fost tranzitată de 20.000 de migranţi. Ca soluţie, liderul executivului de la Viena a propus ca la frontiera externă a Uniunii să fie construite garduri.
Karl Nehammer, cancelarul Austriei: „Gardurile în sine nu sunt nimic nou. Doar că până acum statele au fost lăsate singure, Comisia Europeană nu eliberează fondurile.”
Rumen Radev, preşedintele Bulgariei: „Sunt sigur că cei mai mulţi dintre migranţi ajung (n.r. în Austria) pe alte rute şi ne străduim să ne apărăm graniţele. Știați că trei polițiști bulgari de frontieră au fost uciși, împușcați, în ultima perioadă în timp ce protejau granița externă a UE?".
Nehammer vrea ca la frontiera externă a UE să fie construite garduri cu bani europeni pentru a pune frână migraţiei ilegale şi a nominalizat în acest sens Bulgaria, calculând deja că Bruxelles-ul ar trebui să deblocheze două miliarde de euro pentru gardul pe care Sofia ar trebui să şi-l ridice la graniţe
Comisia Europeană spune însă că nu sunt bani pentru ziduri, garduri și sârmă ghimpată, doar pentru infrastructură la graniță. Un argument ar fi că s-ar reduce finanțarea în alte părți, de exemplu la paza de coastă, potrivit ORF.
În ultimii ani, mai multe țări UE au ridicat deja garduri la granițele lor pentru a-și proteja frontierele externe.
Bulgaria a construit deja un gard de 235 de km la frontiera sa de peste 500 de km cu Turcia. Și Grecia a ridicat un gard pe o distanță de 53 de kilometri din granița sa cu Turcia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau