Care e riscul ca Rusia să bombardeze din greșeală România? Răspunde ministrul român de Externe
Dimensiune font:
„Nu avem semnale că există riscuri la adresa României", declară ministrul de Externe, Luminița Odobescu, după ce Rusia a atacat în ultimele zile porturile ucrainene de la Dunăre, unele aflate la doar 20 de kilometri de România, informează Mediafax.
Luminița Odobescu spune, într-un interviu la RFI, după Consiliul NATO-Ucraina de miercuri că „aliații au condamnat ferm, împreună cu Ucraina, atât decizia unilaterală (a Rusiei de a ieși din acordul privind cerealele-n.r.), cât și atacurile recente ale Rusiei. Ceea ce vreau să subliniez este că inclusiv România în această reuniune a prezentat și a informat despre situația de securitate și a condamnat ferm atacurile Rusiei, iar NATO a decis să sporească vigilența și să suplimenteze măsurile de descurajare și de supraveghere în regiunea Mării Negre. Practic, vorbim aici de consolidarea măsurilor de supraveghere și de recunoaștere, inclusiv cele privind patrularea maritimă".
Întrebată dacă România este în vreun pericol, după ce Rusia a atacat porturi ucrainene de la Dunăre, aflate foarte aproape de teritoriul românesc, Luminița Odobescu a răspuns:
„Este foarte important să subliniez faptul că nu avem semnale la acest moment că există riscuri la adresa României. Evident, avem un conflict major în vecinătatea noastră și are implicații directe asupra întregii regiuni, dar România la acest moment beneficiază de garanții solide de securitate, ca membru al NATO și al Uniunii Europene".
Rușii au atacat din Marea Neagră portul Odesa: tactica folosită pentru a evita apărarea antiaeriană ucraineană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau