Cazul prăbuşirii avionului cu Evgheni Prigojin - A fost deschis un dosar penal privind încălcarea regulilor de zbor
Dimensiune font:
Cazul prăbuşirii avionului cu Evgheni Prigojin - A fost deschis un dosar penal privind încălcarea regulilor de zbor
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru încălcarea regulilor de siguranță a traficului și operarea transportului aerian după prăbușirea avionului din regiunea Tver, la bordul căruia, potrivit Agenției Federale de Transport Aerian, se afla şi Evgheni Prigojin, a anunţat o sursă din cadrul serviciului de presă al Comitetului de Investigaţii al Rusiei, anunță Rador.
"În urma accidentului aviatic din regiunea Tver, Departamentul Principal de Anchetă al Comitetului de Investigații al Federației Ruse a inițiat un dosar penal pe motivul unei infracțiuni în temeiul articolului 263 din Codul Penal al Federației Ruse privind "încălcarea regulilor de siguranță în trafic și operarea transportului aerian" - se arată în comunicat.
Surse din cadrul departamentului au subliniat că un avion privat, care efectua un zbor pe ruta Moscova - Sankt Petersburg, s-a prăbușit în regiunea Tver. "Conform datelor preliminare, cele 10 persoane aflate la bord au murit. O echipă de anchetă s-a deplasat la fața locului. Vor fi desfăşurate toate examinările medico-legale necesare şi va fi efectuat un set de acțiuni de investigație pentru a stabili cauzele accidentului" - au precizat surse din cadrul Comitetului de Investigaţii al Rusiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau