Ce conține rezoluția în 7 puncte adoptată de adunarea populară de la Chișinău la inițiativa Maiei Sandu: Modificarea Constituției și schimbarea formatului 5+2 pentru Transnistria
Dimensiune font:
Adunarea populară care a strâns duminică peste 75.000 de oameni la Chișinău la inițiativa președintei Maia Sandu a adoptat o rezoluție în 7 puncte, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.
Rezoluția nu produce efecte juridice, dar poate constitui un instrument de presiune politică asupra forțelor politice din Republica Moldova.
Primul punct al Rezoluției prevede modificarea Constituției ”pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. O astfel de modificare ar însemna încă un pas politic spre UE, chiar dacă decizia formală de începere a negocierilor de aderare nu a fost luată încă de cele 27 de state membre.
Un alt punct-cheie din Rezoluție prevede modificarea actualului cadru de negociere pentru rezolvarea chestiunii transnistrene. Reamintim că formatul 5+2, format din Chișinău și Tiraspol drept „părți în conflict”, și Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ca „mediatori” ai negocierilor, iar Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite acționează ca „observatori”, s-a dovedit ineficient.
Rezoluția Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piața Marii Adunări Naționale la 21 mai 2023, așa cum e prezentată pe site-ul Administrației Prezidențiale de la Chișinău:
Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale, într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie.
Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper pentru Republica Moldova îi aparține poporului Republicii Moldova.
Aderarea la Uniunea Europeană este calea unică ce poate aduce pentru țara noastră stabilitate în fața provocărilor și unica șansă de dezvoltare a Republicii Moldova care va permite generațiilor următoare să-și realizeze potențialul, să acumuleze bunăstare, să modernizeze țara și să ducă o viață împlinită. În acest sens, adoptăm următoarea Rezoluție:
1.Să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova.
2.Să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
3.Să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România. Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării.
4.Să extindă contextul internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică, definitivă a conflictului transnistrean și să folosească procesul de aderare la UE drept catalizator pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată.
5.Să-și unească eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și a ridica nivelul de trai la standardele europene și pentru modernizarea localităților, așa încât toți cetățenii să aibă acces la servicii și utilități de calitate, la nivel european.
6.Să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații – pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri.
7.ă condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră.
Având în vedere dezideratul cetățenilor Republicii Moldova de a transforma țara pe calea europeană, facem apel la instituțiile Uniunii Europene să continue sprijinul acordat țării noastre și să accepte Republica Moldova în familia europeană după îndeplinirea condițiilor de aderare. Aderarea la Uniunea Europeană este drumul ales cu fermitate de Republica Moldova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau