Ciolacu îl ironizează pe Geoană: După, am sunat-o pe doamna Şoşoacă
Dimensiune font:
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”niciodată” PSD şi nici el, ca lider de partid, nu vor propune susţinerea unui candidat independent din partea social-democraţilor pentru funcţia de preşedinte al României.
Şeful Executivului a răspuns astfel întrebat despre o afirmaţie făcută de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, potrivit căreia lideri social-democraţi, între care şi Ciolacu, i-au făcut o vizită în cadrul căreia i-ar fi propus să candideze independent cu susţinerea PSD la alegerile prezidenţiale
„Eu n-o să propun… eu sunt preşedintele Partidului Social Democrat. Nu ştiu dacă voi fi candidat sau nu la funcţia de preşedinte. În acest moment vă spun cu toată sinceritatea că nici măcar nu m-am gândit să fiu candidat. Ce vă pot spune cu certitudine, cu inimă de pesedist, de această dată, de membru fondator de 30 şi de ani, niciodată PSD şi eu personal nu că n-am să propun, nici n-o să-mi treacă prin cap să susţin un independent din partea PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a fost întrebat şi dacă i-a cerut lui Mircea Geoană să candideze din partea PSD la alegerile prezidenţiale.
„După ce i-am cerut domnului Mircea Geoană, am plecat şi am sunat-o pe doamna Şoşoacă şi i-am propus să fie premier”, a afirmat pe un ton ironic Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a făcut declaraţiile la plecarea de la sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a susţinut, luni seară, la Digi 24, că i s-a propus din partea social-democraţilor să candideze ca independent la alegerile prezidenţiale susţinut de PSD.
„Eu am avut discuţii cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susţinut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidenţiale, unde vin patru milioane în plus faţă de cele obişnuite, nu-s suficiente să câştigi Preşedinţia României. Vrei să câştigi strict pe PSD nu ai voturi. În turul doi nu mai votează aproape nimeni cu PSD, diaspora nu, nehotărâţii nu, e o limitare. Pentru participare la vot de 35-40%, scorul PSD e foarte important. Pentru prezidenţiale, unde sunt 65% participare pentru preşedinte, românii se mobilizează şi merg la vot. Nu sunt voturi suficiente. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană.
"Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau