Consilierul american pentru securitate națională: Statele Unite pot ajuta simultan Israelul și Ucraina
Dimensiune font:
SUA au suficiente resurse pentru a sprijini simultan lupta Ucrainei împotriva agresiunii ruse și pentru a sprijini Israelul în protejarea teritoriului și a cetățenilor, a declarat marți, într-un briefing de presă, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, conform Voice of America.
„Respingem cu tărie ideea că Statele Unite ale Americii nu pot sprijini simultan poporul iubitor de libertate al Ucrainei și să sprijine statul Israel”, a spus Sullivan în timpul conferinței care a fost dominată de subiectul atacului Hamas asupra Israelului și situația ostaticilor americani și cetățenilor americani morți.
„Credem că avem resursele, instrumentele și capacitatea de a face acest lucru în mod eficient”, a adăugat Sullivan.
Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Sullivan a confirmat, de asemenea, că administraţia preşedintelui Joe Biden intenţionează să prezinte Congresului un pachet de ajutor desstinat Ucrainei, precum şi un pachet de ajutor pentru Israel. El nu a detaliat dacă va fi o cerere comună sau ce formă va lua.
Sullivan a reiterat, de asemenea, că ajutarea Ucrainei este acum în interesul SUA și necesită mult mai puține resurse decât ar necesita dacă Rusia ar putea învinge Ucraina și ar răspândi agresiunea în alte țări din Europa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau