Consulul american la București spune că suntem prea optimiști privind ridicarea vizelor
Dimensiune font:
1 decembrie 2025 ca dată pentru eliminarea vizelor de călătorie în SUA pentru români este o dată de un optimism nefondat, spune consulul general al Ambasadei SUA la București pentru Europa Liberă. România trebuie să ajungă la un procent de refuz sub 3% pentru a intra în Visa Waiver, iar decizia de acceptare în program nu este una politică.
România a avut o rată de respingere a celor care aplică pentru vize în SUA de sub 10% în anul fiscal american 2023, lucru care este îmbucurător, dar mai sunt multe de făcut pentru un succes într-un termen relativ scurt, spune consulul general al Ambasadei SUA la București, John Gimbel.
Ambasada SUA, în parteneriat cu autoritățile române, vrea să ajute la eliminarea vizelor și le trimite invitații românilor care deja au viză, pe email, pentru ca aceștia să o reînnoiască fără interviu.
„Îmi cer scuze în avans dacă oamenii primesc acest email de mai multe ori”, menționează diplomatul american.
„Dar suntem cu adevărat interesați să apelăm la acei oameni cu care am discutat deja, despre care știm că au aplicat cu succes pentru viză. Să vină și să-și reînnoiască anul acesta viza pentru că fiecare reînnoire va ajuta cu adevărat”, explică John Gimbel în interviul pentru Europa Liberă.
Consulul general american spune că, atunci când românii merg să ceară viză pentru SUA, trebuie să fie sinceri și calmi, să nu dea dovadă de nervozitate pentru că ofițerii de la vize intră la bănuieli.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau