Cornel Nistorescu:Grinda din capetele lui Grindeanu și Prelipceanu
Dimensiune font:
Mă cuprinde din ce în ce mai tare teama că suntem dominați de o mulțime de nemernici netoți, împărțiți în două cete. Una cu steag roșu, cealaltă cu un altul galben. Oamenii aceștia leșinați după putere n-au decît o singură preocupare: cum să rămînă la putere. Și noaptea visează, și ziua, indiferent ce se petrece în preajmă.
Ei fac combinații, lansează ipoteze, negociază și tîrguiesc, fac orice, dar să rămînă la țuțuroi. Ar da și neamurile, unii poate și mama, și-ar jupui și obrazul, numai și numai să rămînă la împărțirea banilor. În aceste zile, nu se mai discută nimic altceva. Vedeți cumva un politician preocupat de soarta agriculturii, a bugetului, a transporturilor, a sănătății sau un politician îngrozit de nenorocirea provocată în educație de eternizarea rectorilor? Nici vorbă! Ei combină și motocosesc variante peste variante din care să rămînă cîștigători.
Una dintre cele mai tembele și ticăloase idei de ocupare a puterii pe termen lung a fost lansată la emisiunea de seară (n.red miercuri seară) a patinatorului politic Cosmin Prelipceanu, talentat la datul din cap, împreună cu Sorin Grindeanu, talentat și el la datul din mîni și din picioare pe post de invitat pentru a-și susține „părerea mia”.
Dacă ar fi să ne supunem unui chin psihologic, atunci putem să alegem discuțiile între datul din cap al bretelarului Prelipceanu și pedalările lui Sorin Grindeanu. Omul care s-a agățat de Guvernul României ca maimuța de cracă și a fost alungat cu greu din Piața Victoriei s-a agățat cu disperare și de Ministerul Banilor din Transporturi (unde și-a numit destui acoliți de la Timișoara), iar acum pedalează la greu și pentru o funcție mai importantă în România. Uitați-vă cum vorbește în timp ce pedalează pe sub scaun din picioarele agitate, mai ales cînd i se termină oxigenul gîndirii și cînd gura îi rămîne ca o jumătate diformă de minge tăiată prost!
Ei bine, acest cuplu pe cale să devină celebru în garnizoană, în numele unei stabilități care să domine România pentru cel puțin un deceniu (că stabilitate ne trebuie și pentru o jumătate de secol!) a lansat o idee bună doar de spart borcanele cu castraveți.
Cosmin Prelipceanu, ca bărzoiul care se uită în balta tulbure, a lansat o întrebare despre o variantă care se discută (fără să ne spună dacă la un pisoar sau la partid!), ca, în tandem, unul din partide să aibă o funcție, cea de președinte al Republicii, celălalt de prim-ministru”. Țara s-a încins de bucurie, dar și de spaimă (Prelipceanu, minutul 32), iar Sorin Grindeanu, pedalînd pe sub scaun ca să trimită oxigen către cerebel, a răspuns:
– „S-ar putea, s-ar putea!”
S-ar putea pe dracu’! Altă idee tîmpită trecută ca liliacul prin întunericul gîndirii! Nimic mai mult! Ideea de geniu sfertodoct lovit la logică a răsărit la emisiunea băieților și a murit tot acolo, prilejuind totuși o zi de umor.
În disperare de cauză, incapabili să rezolve o chestiune mai dificilă, cele două partide încearcă să se salveze inclusiv într-o poziție în care se țin de gît.
Așa enormitate n-am mai auzit și circulația ei (prin cele două partide) ne arată ce adunătură de prostovani obraznici le populează. În același timp, avem dovada lipsei de oameni și de soluții și proba că sunt în stare de orice numai și numai să rămînă la putere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau