De Ziua Națională, Marius Budăi anunţă că pensiile ar putea fi majorate și în 2023: Nu exclud încă o creştere
Dimensiune font:
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă posibilitatea ca pensiile să fie majorate încă o dată anul viitor, în afară de creşterea din ianuarie.
Marius Budăi a reamintit faptul că, în ianuarie 2023, pensiile românilor vor fi majorate cu 12,5%.
„În luna ianuarie pensiile vor veni majorate, așa cum coaliția politică care susține Guvernul a decis. Nu avem niciun fel de sincopă. Vom finaliza până ce facem calculele, până în 10 decembrie, pentru că noi calculăm până în 10 decembrie sumele pentru plata pensiilor pentru luna ianuarie.
Imediat vom implementa și tipărirea cupoanelor de pensie, vor fi acele deschideri de conturi de la început de an, am discutat și cu Poșta Română.
Ziua în care pensionarii vor primi pensia mărită va fi până pe data de 15, știți că la început de an există o procedură tehnică, aceea de deschidere de conturi.
La fiecare început de an bugetar ne mobilizăm, suntem pregătiți și cu siguranță facem tot posibilul să nu fie niciun fel de întârzieri. Vor fi acele câteva zile la început de an care sunt inerente„, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN
Întrebat dacă va putea Guvernul să mai dea o nouă majorare a pensiilor anul viitor, Marius Budăi nu a negat.
„Suntem în pericol cu următoarele majorări și cu rezolvarea inechităților. Inechitățile nu se rezolvă decât cu impact bugetar. Nu cred că se gândește cineva sau poate când au scris PNRR s-au gândit să tăiem de la cei care au pensii mai mari, să dăm la cei cu pensii mai mici (…).
Coaliția a luat o decizie acum și dacă în viitor coaliția va lua și alte decizii, și mă bazez pe experiența acestui an 2022, atunci când avem o vorbă, când coaliția a decis, Executivul a executat„, a replicat ministrul Muncii.
Întrebat, totuşi, dacă exclude ca pe lângă această majorare de 12,5% să mai fie o nouă majorare aplicată pensiilor, oficialul nu e negat nici de această dată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau