Exercițiu de amploare al NATO în Marea Neagră. Participă mii de militari
Dimensiune font:
Peste 2.200 de militari din mai multe state NATO participă, cu 135 de mijloace tehnice, la exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”, care se va desfăşura Marea Neagră, în zona costieră şi în Delta Dunării.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), Forţele Navale Române organizează, în perioada 8 – 21 aprilie, exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte 12 state aliate şi partenere, precum Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Ţărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
De asemenea, vor participa şi celelalte categorii de forţe din Armata României, precum şi structuri din sistemul naţional de apărare.
„Peste 2.200 de militari şi 135 de mijloace tehnice (27 de nave maritime şi fluviale, 17 aeronave şi 91 de autovehicule şi ambarcaţiuni) se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu şi în Delta Dunării, pentru misiuni de combatere a activităţilor ilegale pe mare şi fluviu, controlul maritim şi fluvial, căutare şi salvare pe mare, acordarea asistenţei unei nave aflate în dificultate şi asigurarea securităţii la nivelul infrastructurii critice”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit sursei citate, exercițiul este cel mai complex dintre cele conduse de Forțele Navale Române.
„Totodată, se urmăreşte optimizarea efortului interinstituţional şi sincronizarea ciclurilor de planificare la nivelul Forţelor Navale, în cooperare cu celelalte categorii de forţe.
Prima ediţie a Exerciţiului multinaţional „Sea Shield” a avut loc în anul 2015, scenariile acestuia fiind adaptate continuu pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii regionale”, au mai precizat reprezentanţii MApN.
Ceremonia de deschidere a exerciţiului se va desfăşura în data de 8 aprilie, între orele 08.50 – 10.00, în portul Constanţa, la Terminalul Pasageri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau