Exodul armenilor din Nagorno-Karabah s-a încheiat. În capitala Stepanakert au rămas doar câinii vagabonzi
Dimensiune font:
Capitala regională a disputatului teritoriu Nagorno-Karabah este părăsită, după plecarea a peste 100.000 de etnici armeni.
Corespondentul BBC transmite că, pe străzile pustii, zeci de câini vagabonzi caută hrană în piața principală din Stepanakert. Capitala regională este un oraș pustiu, etnicii armeni care populau orașul fiind nevoiți să fugă după ce teritoriul a intrat sub controlul totat al Azerbaidjanului. Armenia a anuțat că autoritățile din Baku au finalizat procesul de epurare etnică forțând alungarea a peste 100.000 de oameni. Autoritățile azere resping ferm aceste acuzații.
„Conform ultimelor date, 100.541 de armeni au sosit în Armenia din Nagorno-Karabah. Intensitatea (fluxului) a scăzut considerabil. Ultimele persoane se mută deja în Armenia şi acest proces se apropie de încheierea sa logică”, a declarat presei Nazeli Baghdasarian, purtătoarea de cuvânt a premierului Nikol Paşinian.
Potrivit datelor oficiale, înainte de exodul început pe 24 septembrie populaţia din Nagorno-Karabah era de aproximativ 120.000 de locuitori.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau