Gabriela Firea: Se impune retragerea sprijinului politic acordat primarului general Nicuşor Dan, de către PNL, USR şi PMP
Dimensiune font:
Fostul edil al Capitalei Gabriela Firea a precizat că organizaţiile PNL, USR şi PMP din Bucureşti ar trebui să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi solicită celor trei partide să îi ceară demisia acestuia de la conducerea PMB, în contextul acuzaţiilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
„Legile sunt pentru toţi şi trebuie respectate la fel de toată lumea, indiferent de funcţia ocupată. Prevederile legale nu sunt negociabile. Cu toţii am luat act, astăzi, de comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate care a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă şi a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti în ceea ce-l priveşte pe Nicuşor Dan, Primarul General al Municipiului Bucureşti. Faptele constatate de Agenţia Naţională de Integritatea au fost sesizate de către PSD Bucureşti, prin vocea mea sau a consilierilor generali PSD, încă din momentul în care ele au fost comise de către Nicuşor Dan. Sunt de notorietate toate momentele în care Nicuşor Dan a transformat Primăria Capitalei într-un ONG şi a condus după cum l-au dus interesele personale şi de partid, nu cum spune legea”, a scris Gabriela Firea, joi pe Facebook.
„Resping acest dublu limbaj. Nu putem umbla numai cu dubla măsură şi aştept o reacţie similiră din partea PNL Bucureşti, USR Bucureşti, PMP Bucureşti şi să retragă sprijinul politic pe care încă îl acordă lui Nicuşor Dan. Împreună cu colegii din PSD Bucureşti le solicit liderilor PNL, USR şi PMP cer o dovadă de consecvenţă şi de maturitate publică şi să-i solicite demisia primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acuzaţiile sunt grave şi nu pot fi tolerate. Legile trebuie respectate de toată lumea”, a conchis Gabriela Firea.
Agenţia Naţională de Integritate anunţă joi că a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei Nicuşor Dan, pe care îl acuză de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau