Generalul „Armaghedon” al armatei ruse ar fi fost arestat. Anunțul care aruncă în aer Rusia și războiul din Ucraina
Dimensiune font:
Generalul „Armaghedon” din armata rusă, care a supravegheat trupele din Ucraina și se crede că ar fi fost la curent cu planurile pentru revolta mercenarilor Wagner, a fost arestat. Vladimir Putin l-a numit pe general să conducă invazia Rusiei în țara vecină în octombrie 2022.
”Situația cu el nu era OK”
Revolta mercenarilor Wagner a declanșat cea mai gravă criză de securitate din Rusia din ultimele decenii, înainte ca Prigojin să accepte să renunțe în schimbul exilului în Belarus, ca parte a unui acord negociat de președintele Alexandr Lukașenko. Generalul ”Armaghedon” este bănuit că era la curent cu rebeliunea pusă la cale de Evgheni Prigojin.
Surse apropiate Ministerului rus al Apărării au declarat pentru The Moscow Times că Serghei Surovikin, supranumit generalul „Armaghedon”, a fost arestat. El nu a mai fost văzut în public de sâmbătă, 24 iunie, când șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a lansat o rebeliune armată împotriva conducerii militare a Rusiei.
„Situația cu el nu era OK. Pentru autorităţi. Nu pot spune nimic mai mult”, a spus una dintre surse.
Potrivit celei de-a doua surse, arestarea a avut legătură cu rebeliunea militară a lui Prigojin. „Se pare că Surovikin a ales să fie de partea lui Prigojin, iar acum l-au prins”, a spus sursa. Întrebată despre locul unde s-ar afla generalului, sursa a răspuns: „Nici măcar prin canalele noastre interne nu comentăm aceste informații”.
Serghei Surovikin nu a mai luat legătura cu familia
Miercuri, bloggerul militar pro-război Vladimir Romanov a afirmat că Surovikin a fost arestat duminică, a doua zi după revolta lui Prigojin. Acesta a susținut că ”Armaghedon” este reținut în centrul de detenție Lefortovo, din Moscova.
Alexei Venediktov, redactorul-șef al fostului post de radio Ekho Moskvy, care nu mai emite în prezent, a scris pe Telegram că Surovikin nu a intrat în contact cu familia sa de trei zile și că nu au putut fi contactate nici gărzile lui.
Vestea despre arestarea lui Surovikin vine după ce publicația The New York Times a scris, marți, citând oficiali americani anonimi, că Surovikin avea cunoștințe prealabile despre planul lui Prigojin de a instiga la o rebeliune împotriva conducerii militare a Rusiei.
Însă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat informațiile și le-a catalogat drept ”speculații” și ”bârfe”, sugerând că Vladimir Putin nu a cedat cererilor lui Prigojin pentru o remaniere iminentă a conducerii armatei ruse.
Cine este generalul ”Armaghedon”
Surovikin a comandat trupele Rusiei în Ucraina timp de trei luni, între octombrie 2022 și ianuarie 2023, până când a fost înlocuit de șeful Statului Major, generalul Valery Gerasimov.
Generalul ”Armaghedon” și-a câștigat notorietate pentru prima dată în 1991, când a ordonat soldaților ruși să tragă asupra civililor care protestau la Moscova în ultimele luni ale Uniunii Sovietice. El a dat dovadă de o brutalitate similară când Putin l-a trimis în Siria în 2017, unde se presupune că a ordonat bombardarea fără discernământ a orașului Alep și a altor bastioane anti-guvernamentale. De asemenea, e a fost acuzat de complicitate la utilizarea armelor chimice în Siria.
Evgheni Prigojin l-a numit anterior pe Surovikin „cel mai capabil comandant din armata rusă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau