În timp ce Biden e în corzi, Trump lansează o operațiune de amploare în SUA: planul pentru a ajunge la putere (analiză AFP)

6

Dimensiune font:

| 13-07-2024 22:19

Cu un Joe Biden tot mai contestat din cauza problemelor de sănătate, Donald Trump nu se implică major în acest scandal, el mizând pe propriul program pentru a ajunge din nou la Casa Albă.

Schimbarea de ton a candidatului, care are deja asigurat sprijinul bazei sale conservatoare, este evidentă. În ultimele zile, fostul preşedinte s-a lăudat că a remodelat platforma republicană, în special în ceea ce priveşte avortul, conştient că partidul său nu are sprijinul majorităţii opiniei publice pe această temă.

Furtunosul Donald Trump, cunoscut pentru declaraţiile sale tranşante, se îndreaptă acum spre centru, hotărât să îşi lărgească electoratul în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie

Donald Trump, artizanul anulării protecţiei federale a avortului în Statele Unite, îşi îndeamnă acum partidul să fie pragmatic, amintindu-le că cel mai important lucru este să "fie ales". Cu toate acestea, republicanii au suferit o înfrângere electorală după alta în ultimii doi ani, tocmai din cauza temei întreruperii voluntare a sarcinii.

Proiectul 2025

Miliardarul, care va fi "uns", joi, oficial drept candidatul republicanilor la alegerile prezidenţiale, în cadrul unei convenţii importante, a repudiat de asemenea în ultimele zile un document numit "Proiectul 2025".

Acest text de 900 de pagini, conceput ca o foaie de parcurs care să fie aplicată în cazul în care ar reveni la putere, a fost redactat de unii dintre aliaţii săi apropiaţi, dar a fost supus unor atacuri constante din partea taberei democrate.

Printre altele, manualul cere deportarea a milioane de migranţi şi desfiinţarea anumitor agenţii federale - idei pe care Donald Trump însuşi le-a susţinut.

Largirea bazei electorale

El repetă oricui vrea să-l asculte că întruchipează "partidul bunului simţ", un apel deliberat adresat alegătorilor din toate taberele.

Donald Trump a ajuns la putere în 2016 datorită, printre altele, unei operaţiuni de seducţie în rândul dreptei religioase, care a mers foarte bine şi căreia i-a oferit în schimb numeroase victorii. În ciuda înfrângerii sale în 2020, acest electorat i-a rămas în mare parte fidel.

Acum, "el poate începe să lanseze un program şi o personalitate pentru a cuceri alegătorii din coaliţia democrată", arată Matthew Continetti.

Neobisnuit de retinut

În plus faţă de fond, Donald Trump a dat dovadă de o anumită reţinere în ceea ce priveşte forma. Republicanul, care este cunoscut pentru bufoneriile şi comentariile sale incendiare, a rămas mai degrabă în plan secund în cursul dezbaterilor privind starea de sănătate a lui Joe Biden.

Chiar şi în tiradele sale grandioase privind imigraţia, tonul lui Donald Trump contrastează cu cel din ultimele luni, când republicanul vorbea despre migranţi care "otrăvesc sângele ţării" şi, în schimb, făcea comparaţii cu Adolf Hitler şi Benito Mussolini.

Dar Julian Zelizer, profesor la Universitatea Princeton, spune că nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi. Politologul crede că nu există niciun motiv să credem că Donald Trump şi-a schimbat fundamental poziţiile. "Strategia sa este să câştige. Dar bilanţul său în funcţie este cel care ar trebui să-l definească".

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau @yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 11.07.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar in original. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.07.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.06.2025.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Oras Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani, telefon/fax 0231/552.351, 0231/552.626, E-mail: orasflamanzi @yahoo.com, cod fiscal 3372173. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Pasune cu suprafata totala de 30 ha, situata in extravilanul orasului Flamanzi, apartinand domeniului privat al Orasului Flamanzi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Flamanzi nr. 67/30.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, situata astfel: -Tarlaua Velnita Poiana -10ha; -Tarlaua Voloca Fata I -2 ha; -Tarlaua Voloca Fata II -8 ha; -Tarlaua Velnita Flamanzi -10ha. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin formularea si inregistrarea unei solicitari scrise la sediul Orasului Flamanzi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic din cadrul Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Orasului Flamanzi. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.06.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.07.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oras Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud.Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.07.2025, ora 10.00, Sala de sedinte a Orasului Flamanzi, oras Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, jud. Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorghi nr. 8, judetul Botosani, cod postal 710171, telefon 0231/511.739, fax 0233/831.832, e-mail: tr-botosani @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 13.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233/786.059, fax 0233/786.364, e-mail: primaria grumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Spatiu in suprafata de 12,90 mp, situat la parterul imobilului sediu al Sistemului de alimentare cu apa din comuna Grumazesti, amplasat in satul Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Parcului nr. 381A, judet Neamt, identificat cu nr.cadastral 51704-C1 si cartea funciara nr. 51704-C1 Grumazesti, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 66/06.06.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, in urma unei cereri depuse la Registratura Comunei Grumazesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 08.07.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.07.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 18.07.2025, ora 10.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judet Neamt, cod postal 610012, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.06.2025.
Iașul are unii dintre cei mai inactivi parlamentari din țară
22/06/2025 20:16

* pare greu de inteles, insă există trei alesi care reprezintă Iasul si care au luat cuvantul o singură dată in plen, la depunerea jurămantului - Monica Berescu, Ancuta Irimia si Alexandru Rafila * cu sal ...

Discurs halucinant al lui Dominic Fritz, plin de expresii suburbane
21/06/2025 13:11

Noul presedinte al USR, Dominic Fritz, a tinut sambătă un discurs socant la Congresul National al partidului, presărat cu aluzii suburbane si formulări ambigue, culminand cu o referire cel putin controversa ...

Cine este Ilie Bolojan, noul premier al României. A ocupat toate funcțiile puterii
20/06/2025 18:50

 Ilie Bolojan a urcat pas cu pas treptele puterii: consilier local, consilier judeţean, prefect, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al Senatului şi preşedinte interimar al Romanie ...

 Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan să formeze noul Guvern al României / Compromisul la care au ajun
20/06/2025 15:17

Presedintele Nicusor Dan a anuntat vineri că a decis să il desemneze pe liderul PNL Ilie Bolojan in functia de prim-ministru. Declaratia de presă a fost emisă după ce Nicusor Dan si liderul PNL, Ilie Bo ...

Nicușor Dan a cedat parțial: Soluția de compromis pentru creșterea TVA, negociată la Cotroceni
20/06/2025 14:15

Presedintele Nicusor Dan a văzut primele rezultate ale EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, moment in care a inteles că trebuie să cedeze in ”războiul c ...

Kelemen Hunor: Altruism în politică nu e. Mi-am restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare. Suntem gata să facem pasul înapoi
20/06/2025 13:26

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că formatiunea sa este pregătită să facă un pas inapoi din actuala formulă guvernamentală, in contextul negocierilor pentru formarea unui nou Executiv. ...

Kelemen Hunor: „Dacă trei au acceptat această soluţie cu rocada, eu ce ar fi trebuit să fac? Să-mi tai venele?”
20/06/2025 13:24

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, despre decizia privind o rocadă a premierilor, intre partide, că dacă trei au acceptat această soluţie cu rocada şi trei au 60% in Parlament. Kelemen Hu ...

CTP: Mi-aș dori ca dl președinte să-și ceară scuze nu poate să-și țină promisiunea și să-l numească premier pe Ilie Bolojan
20/06/2025 13:22

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a scris o postare joi, pe Facebook, in care l-a descris pe Nicusor Dan drept „un om rational si responsabil”, referindu-se la negocierile intense care au loc cu partidele in ...

Lista completă a celor 91 de măsuri negociate la Cotroceni: România va ateriza brutal în noua realitate a taxelor și impozitelor
20/06/2025 11:27

La Palatul Cotroceni s-au discutat in totalitate aproape 100 de măsuri prin care se urmăreste corectarea deficitului bugetar. Măsurile sunt extrem de dure si vor afecta toti romanii, indiferent că lucrează ...

Mofturile lui Putin: se declară deschis negocierilor cu Ucraina, dar cu anumite condiții
19/06/2025 13:29

In cadrul unei intalniri cu lideri ai agentiilor internationale de presă, desfăsurate miercuri seară la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, presedintele rus Vladimir Putin a spus că este deschis negoci ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei