În ziua în care premierul Mario Draghi a demisionat, Rusia majorează livrările de gaz către Italia
Dimensiune font:
Rusia a crescut joi cantitatea de gaze livrate Italiei, a anunţat compania Eni, unde statul italian deține 30 la sută din acțiuni. Anunțul vine în ziua în care premierul Mario Draghi, care în urmă cu câteva zile fusese în vizită în Algeria să facă rost de gaz dintr-o sursă alternativă, și-a dat demisia, iar ministrul său de externe a acuzat partidele pro-Putin de căderea guvernului.
„Gazprom a comunicat pentru astăzi furnizarea unor volume de gaze de circa 36 milioane de metri cubi, faţă de furnizări zilnice de circa 21 milioane metri cubi realizate în ultimele zile”, a anunțat compania Eni, pe site-ul său. Eni „îşi rezervă dreptul de a comunica orice actualizare în cazul în care se vor produce noi variaţii semnificative în ceea ce priveşte cantităţile furnizate comunicate de către Gazprom”, menționează comunicatul companiei.
Premierul italian, Mario Draghi, care şi-a prezentat joi demisia, a efectuat duminică o vizită de lucru în Algeria, pentru a discuta un nou acord energetic cu agenţia publică algeriană APS, care a informat recent că va majora la 4 miliarde metri cubi volumul de gaze pe care îl furnizează Italiei, începând de săptămâna viitoare. Algeria, care întreţine relaţii privilegiate cu Italia, devenise deja în ultimele luni primul furnizor de gaze al Italiei.
Faptul că guvernul premierului Mario Draghi a căzut din cauza partidelor care îi „fac cu ochiul„ regimului preşedintelui rus Vladimir Putin „nu este întâmplător”, a declarat joi ministrul italian de externe în exerciţiu, Luigi Di Maio, citat de EFE.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau