Iohannis a promulgat legea prin care statul român poate vinde din dozele de vaccin către alte state
Dimensiune font:
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă 49/2021 privind reglementarea unor măsuri pentru valorificarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, achiziţionate de către statul român prin Ministerul Sănătăţii, informează Administraţia Prezidenţială. Astfel, statul român, prin Ministerul Sănătăţii, poate încheia contract cu alte state pentru vânzarea unor doze de vaccin împotriva COVID-19.
Actul normativ promulgat aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2021 privind reglementarea unor măsuri pentru valorificarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, achiziţionate de către statul român prin Ministerul Sănătăţii.
Conform legii care aprobă acest OUG, dozele de vaccin împotriva COVID-19 achiziţionate de către statul român sunt în domeniul privat al statului şi se supun condiţiilor de drept comun precum şi reglementărilor prezente ordonanţe de urgenţă. De asemenea, sumele rezultate din contractele de vânzare se fac venit la bugetul de stat la o poziţie distinctă în cadrul capitolului 39 Venituri din valorificarea unor bunuri. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau