Iohannis îi ceartă pe sindicaliștii care continuă greva
Dimensiune font:
Iohannis îi ceartă pe sindicaliștii care continuă greva. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că greva a durat „un pic mult” şi speră ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, menţionând că Guvernul le-a dat tot ce au cerut.
„Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă. Dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi media, Guvernul le spune ceva, ei se duc şi consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază. De aceea, premierul a hotărât foarte corect să dea această ordonanţă indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toţi şi eu, şi Guvernul, şi coaliţia, fiindcă a fost premierul împreună şi cu preşedintele Camerei în discuţie, au înţeles că sunt solicitări legitime şi le garantează indiferent de ce se negociază cu aceşti reprezentanţi ai sindicatelor”, a afirmat Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută în Republica Moldova, unde a participat la summitul Comunităţii Politice Europene.
Şeful statului a exprimat speranţa că angajaţii din sistemul de educaţie se vor întoarce de marţi la şcoală, pentru că
„Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă greva. Pe termen mediu şi lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creşteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanţă, garanţii că Guvernul se va ţine de ce a promis. Şi atunci eu cred că foarte mulţi dascăli, care oricum au considerat că este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac. În afară de asta, cum îndrăzneşte cineva să pună dificultate examenele naţionale? Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bacalaureatul şi să meargă la universităţi, deci îi punem un dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut – încă o dată, le-a dat tot ce au cerut – acum în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionalI şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal”, a adăugat Iohannis.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau