Ion Iliescu rupe tăcerea și lansează un atac la Mihai Gâdea și Antena 3: 'Mă uit, cu nedumerire, și nu înțeleg ce vrea să transmită'

00000 scandal-696x233

Dimensiune font:

| 26-11-2021 20:29

Ion Iliescu reapare în publică, cu o intervenție transmisă pe blogul său! Fostul președinte al României spune că este nedumerit de ce vrea să facă Mihai Gâdea în emisiunea sa în care a abordat, în ultimul timp, teme legate de Revoluția din 1989 și executarea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu.


Iliescu crede că acum are loc o ”răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate”. Fostul președinte, care nu a mai apărut fizic în public de foarte multă vreme, are un mesaj direct pentru Mihai Gâdea: ”banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”.



”Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ”Sinteza Zilei”, domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conținutul noii revoluții culturale, aud că-i zice ”cancel culture”, ”cultura anihilării”. O fi o încercare de reanimare a audienței. Nu am cum ști, și, să fiu onest, nici nu țin să știu prea multe despre acest tip de politică editorială.

Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ”Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!”

La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum. Nu sunt administrați de Iohannis, cum nu au fost administrați nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanțe.

Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate. Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente?

Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”, transmite Ion Iliescu. 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Traian Băsescu, acid după realegerea Maiei Sandu: Măcar Putin a avut demnitatea să nu spună că l-a învins Maia Sandu
04/11/2024 14:18

Fostul presedinte Traian Băsescu comentează acid rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Maia Sandu a fost realeasă in functie cu ajutorul voturilor din diaspora, scenariu care a decis si presedintii Ro ...

Alegeri în SUA - Cum arată ultimele sondaje
04/11/2024 12:27

Cursa electorală din SUA este foarte stransă cei doi candidatii fiind foarte aproape la egalitate. Democrata Kamala Harris are un usor avantaj in fata lui Donald Trump la nivel national. Lupta se va decide in ...

La Guvern se pregătește un plan de amploare: Crește bugetul apărării și se recrutează militari
04/11/2024 12:10

In cadrul Guvernului se analizează contextul international si războiul de la granita Romaniei generează fiori reci pe sira spinării. Tocmai din acest motiv, Guvernul urmăreste să crească bugetul alocat A ...

Necazuri cu integritatea pentru un medic, un consilier județean și doi polițiști
04/11/2024 11:25

Agenţia Naţională de Integritate a constatat avere nejustificată, stare de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală in cazul a şase persoane care au probleme de integritate, printre ca ...

De ce alegerile din SUA se țin în prima marți din luna noiembrie?
04/11/2024 10:52

  Alegerile din Statele Unite au loc in fiecare an in prima marti din luna noiembrie, o traditie care datează din secolul al XIX-lea. Dar de ce această zi si de ce această lună? Motivele p ...

Marcel Ciolacu o felicită deja pe Maia Sandu pentru victoria uriașă: 'Este un moment de mare mândrie și speranță pentru toți'
04/11/2024 04:59

Liderul PSD Marcel Ciolacu o felicită deja pe Maia Sandu pentru victoria uriasă in alegerile prezidentiale din Republica Moldova. „Moldovenii din intreaga lume au scris azi istorie. Si-au reconfirmat in fat ...

Elena Lasconi vrea schimbarea liderului liberal pentru o guvernare comună USR-PNL. Pe cine propune în locul lui Ciucă
04/11/2024 04:52

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidata partidului la prezidenţiale, a declarat că după alegeri vede o guvernare USR, alături de un PNL care să fie condus de Ilie Bolojan. Ea a susţinut că Nicolae Ciu ...

Maia Sandu și-a proclamat victoria: Dragi moldoveni ați salvat Moldova!
04/11/2024 04:49

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, candidat la propria succesiune si-a proclamat victoria imediat după miezul noptii. Ea a multumit moldovenilor pentru vot, le-a spus că au salvat democratia si a an ...

Autostrăzi pentru Moldova. PSD, calea sigură pentru Iași, calea sigură pentru dezvoltare
03/11/2024 17:16

„Pentru Iasi si pentru toată regiunea Moldovei, Guvernul Ciolacu realizează două mari proiecte de infrastructură rutieră, extrem de importante: autostrăzile A7 si A8. 1) Autostrada „Moldovei& ...

Rareș Bogdan, despre ”căsnicia” cu Ciolacu: Suntem în aceeași casă, dar nu mai dormim în același pat
03/11/2024 15:53

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a comparat relatia dintre liberali si social-democrati cu o căsnicie in care ”suntem in aceeasi casă, dar nu mai dormim in acelasi pat”. Rares Bogdan a spus, despre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei