Iurie Leancă, PRO România Iași: Județele Moldovei sunt abandonate. Vreau să schimb acest lucru!
Dimensiune font:
Angajamentul principal pe care mi-l asum în fața tuturor locuitorilor din județul Iași este că voi face lobby puternic pe lângă toate instituțiile din România pentru a ajuta la dezvoltarea acestei regiuni, care, din păcate, a fost și este marginalizată de către aproape toți cei care au avut funcții în ultimii 30 de ani.
Mă întristează să văd cum Moldova este lăsată mereu deoparte. Aproape că nici nu existăm când vine vorba de infrastructură rutieră, feroviară sau aeriană. Nici măcar centuri ocolitoare nu s-au făcut, nu mai spun de spitale noi, de școli noi în sate unde copiii merg kilometri întregi pe jos pentru acces la educație, acestea sunt lucruri pe care însăși Constituția le garantează pentru cetățeni. Dar iată că nu se întâmplă mai nimic concret și nu este cinstit.
Este în neregulă ca un județ ca Iașiul să nu aibă parte de racordare la gaz și să vedem ulițele satelor rămase ca acum 100 de ani, mai ales că am sărbătorit Centenarul.
Aspectul care mă întristează la această marginalizare este faptul că Moldova a dat țării atâtea personalități de marcă de sute de ani încoace, dar cultura se află încă mult în urma a ceea ce ar trebui să fie. Mai ales acum, în pandemie, când artiștii, indiferent de domeniu, sunt uitați și lăsați să ducă singuri greul, fie că vorbim de instituțiile publice, fie că vorbim de artiștii independenți. Nu este corect, să nu uităm că Iașiul a fost totuși capitala României. Refuz să cred ce a spus domnul economist Glăvan, consilierul premierului Orban – Nu, nu suntem de un analfabetism funcțional uluitor, așa cum ne considerați, domnilor PNL-iști!
Mă uit cu tristețe când parcurg județul cum câmpii întregi sunt abandonate pentru că nu există subvenții și sprijin pentru gospodari. Supermarketurile străine înfloresc, iar țăranul nostru nu are voie să își vândă marfa și nu este nici măcar ajutat cum trebuie pentru traiul de subzistență. Eu cred că produsele naturale românești trebuie să fie prioritare în fața celor din alte țări.
Sunt un om de bună credință, cât am fost Parlamentar, Ministru și Prim Ministru am dovedit că lucrez pentru oameni, nu pentru funcții și folosul personal, drept dovadă atunci când au venit comuniștii la putere în Republica Moldova eu am fost primul și cred că și singurul care și-a înaintat demisia. Poate pe plan personal nu m-a ajutat, dar am arătat că sunt un om al principiilor pe care nu le trădez în interes propriu.
Vreau să folosesc faptul că sunt de meserie diplomat și să fac lobby pentru tot ce înseamnă județul Iași, pentru că politica înseamnă și arta negocierii, pe care o stăpânesc și m-a ajutat să aduc rezultate vizibile în cariera mea. Atunci când voi sta la masa discuțiilor voi înainta nevoile și dorințele noastre ca regiune, să nu mai vedem doar Vestul țării cum primește totul și noi să fim tratați ca cetățeni de mâna a doua, pentru că România nu ar exista astăzi dacă nu ar exista Iașiul și ieșenii.
Ralizat de SC USUEL SRL la comandă PRO România - Org. Jud. IAȘI, CMF 11200008. Tipărit de Ziarul Evenimentul, Tiraj: 1500.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau