Joe Biden pune piciorul în prag și răspunde dur solicitărilor Ucrainei: Sunt hotărât să rămână așa!
Dimensiune font:
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său republican Donald Trump.
”Nu există militari americani în Războiul din Ucraina. Sunt hotărât să rămână aşa, dar suntem ferm alături de Ucraina şi-i vom rămâne alături”, a declarat preşedintele democrat adersându-se promoţiei de absolvenţi ai prestgioasei Academii Militare West Point, la nord de New York.
PUTIN, UN ”TIRAN BRUTAL”
Preşedintele rus Vladimir Putin, pe care l-a catalogat drept un ”tiran brutal”, ”era sigur că NATO se sparge” după invazia Ucrainei, în februarie 2022, însă, ”din contră, cea mai mare Alianţă de apărare din istoria lumii este mai puternică ca niciodată”, a tunat Joe Biden.
Statele Unite şi-au reluat ajutarea Ucrainei, după o pauză de mai multe luni, din cauza unor probleme de politică internă, în plină ofensivă rusă în Harkov (nord-est).
”LIBERTATEA NU E GRATUITĂ”
El a salutat sâmbătă rolul Statelor Unite în Orientul Mijlociu, subliniind că este ”angajat într-o diplomaţie a urgenţei” în vederea obţinerii unui armistiţiu între Israel şi Hamas şi o eliberare a ostaticilor de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas după atacul de la 7 octombrie şi în vederea unei contracarări a unui atac fără precedent al Iranului în israel la 13 aprilie.
”Mulţumită Forţelor armate americane, facem ceea ce numai America poate face ca naţiune indispensabilă, unica superputere din lume”, a declarat el.
Preşedintele democrat, care se află în campanie electorală în vederea unei realegeri în noiembrie, i-a îndemnat pe tinerii absolvenţi să-şi onoreze jurământul ”nu faţă de un partid politic, faţă de un preşedinte, ci faţă de Constituţia Statelor Unite ale Americii împotriva tuturor inamicilor stăini şi dinăuntru”.
El a evocat ”gardieni ai democraţiei americane”.
”Libertatea nu este gratuită. ea cere o vigilenţă constantă”, a subliniat Joe Biden, care-şi face campanie împotriva ameninţării pe care o reprezintă Donald Trump la adresa democraţiei americane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau