Judecători chemați la Parchetul General şi ameninţați cu puşcăria
Dimensiune font:
Elena Udrea, condamnată definitiv în dosarul Gala Bute la 6 ani de închisoare, a anunţat că a sesizat CSM „pentru a cerceta o situaţie şocantă” care ar explica decizia luată de Înalta Curte care a dus la arestarea sa.
„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație șocantă, si este posibil și foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiași judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!”, scrie Udrea pe contul său de Facebook.
Potrivit acesteia, a cerut CMS „să verifice dacă în dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției daca va fi pentru admiterea contestației mele și favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR. „De asemenea, am cerut sa se verifice daca la acel moment, adică in dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversata ca urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediată”, scrie Udrea.
Aceasta mai susţine că prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea sa, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte. „Pentru ca odată ce acești judecători au fost împotriva CCR în cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo sa fie împotriva CCR de fiecare dată. Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalități care s-a făcut în cazul meu”, scrie Udrea. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau