Lider UDMR reacționează după ce DNA l-a pus pe Coldea sub acuzare: 'O poveste cu adevărat autohtonă!'
Dimensiune font:
Purtătorul de cuvânt al UDMR, deputatul Csoma Botond, fost secretar al Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI în mandatul trecut, comentează, sâmbătă, faptul că fostul general SRI Florian Coldea a fost pus de DNA sub control judiciar într-un dosar de trafic de influenţă.
„Am şi amintiri personale cu el. În 2018, când am intrat ìn comisia SRI la prima şedință la care am participat l-am audiat pe general în legătură cu protocoalele pe care SRI-ul le-a încheiat cu diferite instituții din justiție. Atunci am văzut în viața mea pentru prima oară un ofițer de informații. Aceste protocoale fuseseră declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională pentru că SRI-ul nu poate desfăşura activități de urmărire penală, existând o singură excepție infracțiunile contra siguranței statului enumerate într-o secțiune distinctă în Codul Penal. Coldea a fost unul din artizanii principali ai acestor protocoale”, a scris deputatul pe Facebook.
El a spus că acum s-a întâmplat „minunea”.
„Când am susținut că este periculos din punctul de vedere al statului de drept ca SRI-ul să participe la urmărirea penală, o parte a opiniei publice a reacționat zgomotos, ei fiind influențați de aceia care au dorit să utilizeze justiția în scopuri politice în discursul lor public. Şi vezi minune, acum Coldea a fost inculpat pentru că promisese unor inculpați contra unor sume de bani că le poate obține sentințe penale favorabile pentru că are relații ìn domeniul justiției, pe care şi le-a construit , mă gândesc, încă în perioada în care lucrarese la realizarea protocoalelor cu justiția. O poveste cu adevărat autohtonă!”, afirmă Csoma Botond.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a dat publicității, vineri seară, un comunicat de presă după ce a fost plasat de DNA sub control judiciar cu interdicţie de a părăsi teritoriul ţării. Acesta spune că este nevinovat și acuză o campanie mediatică împotriva sa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau