Lui Vladimir Putin i s-a oferit cadrul unui „acord de pace” înainte de reuniunea G20 / Discuțiile despre Crimeea și aderarea Ucrainei la NATO, înghețate timp de 7 ani
Dimensiune font:
În ajunul summitului G20, una dintre țările intermediare în comunicare atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, i-a înmânat președintelui rus Vladimir Putin cadrul unui posibil „acord” pentru negocieri directe, scrie publicația ucraineană Pravda.
„În ajunul summitului G20, potrivit surselor Ukrainska Pravda din cercurile serviciilor secrete americane, Putin a primit de la una dintre țările intermediare cadrul pentru o posibilă „înțelegere”, scrie publicația ucraineană.
Pe scurt, esența propunerii era ca teritoriile ocupate și deja anexate din sudul și estul țării să revină Ucrainei, inclusiv Donbasul. Dar problema Crimeii ar fi scoasă de pe agendă.
Pentru Rusia, acest lucru este fundamental pentru așa-numita „moștenire Putin”. Prin urmare, acordul prevedea o înghețare a oricărei discuții despre statutul peninsulei timp de șapte ani. O prevedere asemănătoare exista în ceea ce privește orice discuție despre aderarea Ucrainei la NATO.
Unele dintre tezele din proiectul de acord au fost menționate pe canalele rusești Telegram apropiate Kremlinului. Propunerea prevedea, de asemenea, încetarea atacurilor cu rachete asupra infrastructurii critice a Ucrainei. Acest lucru ar fi trebuit să arate seriozitatea intențiilor rușilor.
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei chiar în timpul summitului, astfel încât propunerea a devenit irelevantă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau