Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă fug de responsabilitate: greva profesorilor continuă
Dimensiune font:
Potrivit liderului de sindicat Marius Nistor, se pare că cei doi lideri politici ai Guvernului, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, și-ar fi exprimat intenția de a-și prezenta demisiile, permițând astfel următorilor lideri să negocieze cu liderii din educație în timpul grevei generale.
Marius Nistor a subliniat că despre demisiile celor doi lideri de partid s-a discutat la ultimele negocieri pe tema cererilor pe care le au dascălii. „Dumneavoastră vorbiţi de demisia premierului Ciucă. Eu vă vorbesc de demisia ambilor preşedinţi: de la PNL şi de la PSD.
Asta ne-au transmis la ultima întâlnire pe care am avut-o.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă lasă educația în mâinile viitorilor lideri
„Nu pot arunca în spatele nostru responsabilitatea acestei greve generale. Atâta vreme cât ştiai din decembrie despre ce anume este vorba, atâta vreme cât ai avut numeroase pichete în Piaţa Victoriei, atâta vreme cât ai avut un marş de protest şi pe tine nu te-a interesat problemele cu care se confruntă sistemul educaţional, ai fost preocupat tot de această nebunească rotativă, iată că, dintr-o dată, a început greva generală şi nu ne gândim la copii, nu ne gândim la părinţi, noi suntem principalii responsabili, mergem pe şantajul acesta emoţional”, a mai precizat liderul sindical.
Greva generală a profesorilor a intrat în cea de-a doua zi, iar potrivit informațiilor digi24, pe surse, reprezentanții celor două mari partide vor sta marți de vorbă din nou cu liderii de sindicat din învățământ, pentru a încerca să se ajungă la un acord.
Profesorii solicită o majorare a salariilor cu aproximativ 60%, ceea ce ar însemna că salariul unui cadru didactic începător ar crește de la 2.700 de lei la cel puțin 4.000 de lei net. În plus, cadrele didactice doresc indexarea salariilor în funcție de rata inflației, acoperirea costurilor de transport, plata orelor suplimentare și investiții în infrastructura școlară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau