Maria Horga, nou secretar de stat numit de Orban, contracte de milioane de euro cu statul român
Dimensiune font:
Luni, Maria Gabriela Horga a fost numită de Ludovic Orban în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Aceasta ar fi făcut milioane de euro din numeroasele contracte cu statul român și se află în centrul unui raport recent al ANAF.
Maria Gabriela Horga (31 ani) a devenit, la 23 de ani, consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Din 2012, a primit posturi în consiliile de administraţie sau comisiile de privatizare ale companiilor cu acţionariat de stat GDF Suez Energy, Active Conexe SA, SAAF, Electrica SA, Electrica Muntenia Sud SA, Electrica Distribuţie Muntenia Sud SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Eximbank şi Romaero, scrie flux24.ro.
43 de contracte de la stat
În perioada 2010-2015, ar fi primit 43 de contracte de la stat, potrivit sursei citate. Firma Mariei Horga, Euro Audit Service SRL din Târgovişte, specializată în instalaţii electrice, ar fi încasat în total, de la stat, 6.338.122,03 de euro, prin contrate semnate cu primăriile Buftea, Târgovişte, Târgu Jiu, Cugir, Conteşti, Şelaru şi Vişina, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Enel Distribuţie Muntenia, Compania Naţională de Investiţii, Electrica Distribuţie Transilvania Sud etc. O altă firmă de-a sa, Blitz Lightning Company SRL, acum în faliment, ar fi contractat lucrări publice de încă 500.000 de euro, în perioada 2008-2010.
2,2 milioane de lei, încasate ilegal
Potrivit unui raport al ANAF, firma Euro Audit Service SRL Târgovişte, deținută de Vasile Horga, fost parlamentar PNL, și condusă de fiica sa, Maria Horga, ar fi încasat ilegal 2,2 milioane de lei de la Primăria Târgu Jiu, în urma unui contract, potrivit flux24.ro.
În 2006, Primăria Târgu Jiu a concesionat serviciul de iluminat public societăţii Romlux Lighting CO SA tot din Târgovişte, firmă condusă tot de Vasile Horga. Potrivit ANAF, lucrările ar fi fost executate înainte de încheierea contractului, pe data de 2 decembrie 2010, în condiţiile în care iluminatul festiv a fost pornit pe 1 decembrie, iar adaosurile practicate de firma din Târgovişte în contractele cu Primăria Târgu Jiu ar fi fost de aproximativ 400%, mai scrie flux24.ro.
.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau