Minerii de la CE Oltenia, în greva foamei la Ministerul Muncii
Dimensiune font:
Cinci angajați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat luni în greva foamei în fața Ministerului Muncii. Sindicaliștii au mers să discute cu șefii instituției despre neaplicarea Legii 197 din 2021, privind scăderea cu 13 ani a vârstei de pensionare la CEO.
Nemulțumiți de răspunsurile primite, sindicaliștii au decis să intre în greva foamei în fața ministerului. „În urma discuțiilor purtate pentru deblocarea și aplicarea în totalitate a prevederilor legii nr.197/2021, discuții avute cu Domnul Marius Budăi, Ministrul Muncii și Domnul Cristian Vasilcoiu, Ministru Secretar de Stat, am hotărât să intrăm în protest extrem (GREVA FOAMEI), în fața Ministerului Muncii!
SISTEMUL/PUTEREA POLITICĂ, intenționează să modifice legea nr.197 printr-un amendament depus pe plx 618, iar noi nu suntem de acord și le cerem să respecte Constituția României și să aplice în totalitate prevederile legii nr.197/2021, exact așa cum s-au emis deciziile de pensionare pe această lege, DECIZII DEFINITIVE la Curtea de Apel Alba Iulia și reconfirmate prin DECIZIA I.C.C.J de aplicare în totalitate a tuturor prevederilor legii nr.197/2021!
Vom continua acest PROTEST EXTREM până când vor fi emise de către casele de pensii, primele DECIZII pe legea nr.197, și bine înțeles atâta cât ne va permite sănătatea!”, conform unei postări a lui Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, din CEO.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau