Ministrul Agriculturii: Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România / Și tatăl meu crește trei porci: unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei
Dimensiune font:
Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România, iar ideea acordării de tichete pentru achiziţia de carne e o mare prostie, pentru că încurajează consumul de carne de porc din străinătate, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un târg de produse tradiţionale organizat în Capitală, relatează Agerpres.
„Porcul nu trebuie să fie interzis, este o tradiţie. Şi eu voi merge de sărbători la părinţi şi tatăl meu, care chiar dacă este cadru didactic ieşit la pensie, ne creşte trei porci – unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei. Deci, lucrul acesta nu se va interzice niciodată în România, iar cine spune că vom da tichete, e o mare prostie. Prin acele tichete încurajăm consumul de carne de porc din străinătate”, a spus Barbu.
În ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la o serie de alimente de bază, ministrul Agriculturii a susţinut că efectele aplicării Ordonanţei specifice s-au văzut şi au venit în sprijinul familiilor cu venituri mici şi medii din România.
„Ordonanţa privind plafonarea produselor comerciale are două două caracteristici: în primul rând s-a plafonat creşterea la alimente şi, practic, alimentele n-au mai crescut în România. Lucrul acesta este dat şi de indicele naţional de statistică, pentru că, în septembrie 2022, când aveam această Ordonanţă erau plus 25% creşteri la alimente, iar în momentul de faţă sunt cu minus 5%. Lucrul acesta arată că preţurile s-au temperat prin aplicarea acestei Ordonanţe şi, mai mult de atât, au şi scăzut. Putem face o comparaţie şi chiar voi ieşi în data de 13 (decembrie 2023, n.r.) să arătăm exact cum au scăzut preţurile atunci când aveam Ordonanţă şi când nu aveam Ordonanţă. Vă voi pune la dispoziţie toate aceste date şi mi-aş dori foarte mult să promovăm acea Ordonanţă, acele produse care sunt în acea Ordonanţă şi să le arătăm oamenilor cum erau preţurile în 2022 şi cum sunt în 2022. Această Ordonanţă nu am făcut-o decât printr-un dialog atât cu retailerii, cât şi cu procesatorii. Să ştiţi că această Ordonanţă a afectat foarte mult pe de o parte retailerii, şi pe de o parte procesatorii, pentru că preţurile s-au reglat în piaţă şi este normal să se regleze. Vom avea o discuţie şi dacă trebuie să lărgim această listă, o lărgim. Tot timpul fac analize după indicele preţului de consum, iar 50% din cele 21 de categorii de produse sunt consumate de către românii cu venituri mici şi medii. Şi nu sunt puţini, sunt foarte mulţi”, a afirmat Florin Barbu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau