Piedone, eliberat! S-a rugat la Dumnezeu să-i lumineze pe judecători
Dimensiune font:
Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din penitenciar, după ce instanța supremă l-a achitat în dosarul Colectiv, în care în mai 2022 fusese condamnat la 4 ani de închisoare. „M-am rugat la Dumnezeu să le deschidă ochii judecătorilor. Voi fi repus în funcție, voi duce sectorul până la capăt”, a spus fostul primar al sectorului 5, în aplauzele a zeci de persoane care l-au așteptat la ieșirea din închisoare.
Fostul primar Cristian Popescu-Piedone - condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în mai 2022, la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv și aflat în penitenciar - a fost pus în libertate. Decizia a fost luată miercuri de instanța supremă, care l-a achitat pe fostul primar al sectorului 4. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis lui Piedone un recurs în casație, o cale extraordinară de atac. Astfel, fostul primar, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv, a fost achitat pe motiv că fapta nu există.
Revine în funcţie
În declarațiile făcute la ieșirea din Penitenciarul Jilava, Piedone și-a susținut cu tărie nevinovăția și l-a invocat pe Dumnezeu. „M-am rugat la Dumnezeu să le deschidă ochii judecătorilor. Până la Înalta Curte nu am avut parte decât de acei scheleți în dulap ai judecătorilor. Azi, justiția, prin ICCJ… și nu o spun așa pentru mulțumiri... există o speranță în România pentru dreptate”. El a susținut că a stat în închisoare „degeaba” și că ar putea cere despăgubiri morale, dar nu o va face. „Am stat în pușcărie un an și ceva degeaba. Sincer, vă spun, pierdusem speranța, dar nu mi-am pierdut speranța în Dumnezeu. Am spus instanței că mai sus de această treaptă a justiției este Dumnezeu. (...) Nu, nu voi cere (despăgubiri - n.r.). Voi fi repus în funcție și îmi voi duce sectorul până la capăt. Mă gândesc ce voi face cu viitorul, să mă bat cu trecutul înseamnă că-mi ard viitorul”. Întrebat dacă putea să facă ceva pentru evitarea tragediei, Piedone a spus: „Nu am eu ce să fac, primar, executant al legilor, dacă legiutorul nu impune. Azi cum intrăm domnilor în cluburi? Nu a făcut nimic statul și mă întrebați pe mine? Nu, nu s-a schimbat nimic, nu s-a schimbat legislația. Nu, eu nu aveam cum să previn”, a spus fostul primar.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins rapid în câteva secunde. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul - 65 de morţi. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau