Politologul Cristian Pîrvulescu: 'Campania a fost suspect de liniștită. Un experiment pentru prezidențiale. Rămâne însă loc pentru imprevizibil'

Dimensiune font:

| 06-06-2024 12:03

Comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele a mutat centrul de interes către problemele administrative, temele europene fiind trecute în plan secundar, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu, care apreciază că prezenţa la vot va fi relativ scăzută în diaspora în comparaţie cu scrutinul european din mai 2019.

"Aşa cum se anticipase, comasarea alegerilor locale cu alegerile europene a mutat centrul de interes către problemele administrative. În consecinţă, temele europene au fost trecute în plan secundar, inclusiv pe reţelele sociale, unde campania a fost totuşi mai intensă. Iar campania pentru locale a fost centrată tactic pe alegerile din Bucureşti, în special pe cele pentru Primăria Generală, ca un experiment pentru alegerile prezidenţiale din septembrie", a declarat Pîrvulescu

El consideră însă că, "dincolo de aparenţe, liniştea campaniei a fost înşelătoare".

"Într-o cadenţă de manual, atacurile împotriva candidaţilor, în special a lui Nicuşor Dan, au încercat să reseteze confruntarea şi să relanseze candidaturile challengerilor. În media clasică campania a fost suspect de liniştită, pentru că deja confruntarea s-a mutat în online. Iar în online nu dezbaterea, ci promovarea agresivă şi atacul uneori ignobil sunt privilegiate", a susţinut profesorul Pîrvulescu.

Cristian Pîrvulescu afirmă că trecerea campaniilor spre media online şi reţelele sociale, acolo unde deja unele partide şi candidaţi au fost într-o campanie continuă, a dat două principale tendinţe: preponderenţa temelor locale adaptate de partidele sistem fiecărui context şi specularea temelor conspiraţioniste de către partidele antisistem.

"Avantajate de sistemul de vot pentru alegerea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene cu reţele de aleşi şi militanţi puternice, partidele sistem nu s-au lansat în contracararea teoriilor conspiraţioniste, care, fără adversitatea ca le să le potenţeze, au rămas relativ marginale", a explicat analistul.

Efectul asupra alegerilor prezidențiale

El a arătat că rezultatul alegerilor din 9 iunie va influenţa printr-un "efect de contagiune" alegerile prezidenţiale, care, la rândul lor vor influenţa rezultatul alegerilor parlamentare.

"Rămâne însă loc pentru imprevizibil, mai ales datorită candidaturilor independente. Ele au reprezentat deja un procent non-neglijabil din intenţia de vot pentru alegerile europene. Şi acestea coagulează un vot de protest care, de nenumărate ori în trecut, a fost decisiv în victoria din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Dar, o victorie clară şi un procent consistent al actualei majorităţi guvernamentale va avea, dincolo de rezultatul alegerilor prezidenţiale, un impact asupra viitoarei configuraţii a Parlamentului", a subliniat Pîrvulescu.

Referitor la prezenţa la vot, Cristian Pîrvulescu a declarat că aceasta va fi determinată de alegerile considerate prioritare, respectiv de alegerile locale, opinând că se aşteaptă la o prezenţă relativ scăzută la vot în diasporă în comparaţie cu scrutinul european din mai 2019.

"La ultimele alegeri a fost puţin sub 50%. În septembrie 2020, în condiţiile unui al doilea val COVID-19, prezenţa la vot a fost de 46,02 %, iar la alegerile locale din iunie 2016 - 48,17 %. Este probabil ca acest comportament electoral să se reproducă şi pe 9 iunie. În general mobilizarea la alegerile locale este mai bună, dată fiind situaţia specială a României cu aproape cinci milioane de alegători aflaţi în afara ţării şi care nu vor putea vota la alegerilor locale. Mă aştept la o prezenţă relativ scăzută la vot în diasporă în comparaţie cu scrutinul european din mai 2019 când referendumul pentru justiţie a acţionat ca un levier în creşterea cvasi-mecanică a prezenţei. Dar, de data aceasta, alegerile locale vor acţiona din nou ca un levier, dar cu alt efect. Căci referendumul simplifica alegerea, datorită efectului simplificator al întrebării care se repercutează şi asupra scrutinului asociat, pe când alegerile locale personalizează şi contextualizează scrutinul", a mai spus analistul politic Cristian Pîrvulescu.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Au pus ochii pe impozitarea proprietăților: ”Nu mi se pare normal”
29/03/2025 22:25

Ministrul de Finante, Tanczos Barna, a declarat sambătă că este nevoie de o regandire a impozitării proprietătilor. Potrivit acestuia, „nu e normal” să impozitezi la fel imobilele de strictă necesita ...

Mesajul lui Bolojan la 21 de ani de la aderarea la NATO
29/03/2025 22:16

Romania va continua să contribuie la promovarea securitătii globale si a valorilor democratice, a transmis sambătă presedintele interimar, Ilie Bolojan, cu ocazia implinirii a 21 de ani de la aderarea tări ...

Cine l-a salvat pe Emil Hurezeanu de la remaniere. Culisele discuțiilor purtate în coaliție
29/03/2025 21:32

Schimbarea lui Emil Hurezeanu din functia de ministru de Externe, la insistentele premierului Marcel Ciolacu, ar fi subrezit pozitia lui Ilie Bolojan si in interiorul coalitiei de guvernare, si in PNL, sustin s ...

Crin Antonescu: Nimeni, în acest moment, în afară de mine, nu e sigur că intră în turul doi
29/03/2025 19:17

Crin Antonescu spune că, după părerea lui, in acest moment, nimeni in afară de el nu e sigur că intră in turul II la alegerile prezidentiale. Candidatul Alianţei Romania Inainte la prezidenţiale, Crin ...

Europa și China s-au așezat la masa negocierilor: Pregătesc o lovitură puternică pentru Donald Trump
29/03/2025 18:40

Ministrul chinez al comertului, Wang Wentao, s-a intalnit cu comisarul european pentru comert si securitate economică, Maros Sefcovic, pentru o discutie despre care Sefcovic a declarat sambătă că a inclus � ...

Vasile Dîncu, discurs fără perdea: Există o înțelepciune a mulțimilor. Oamenii nu sunt proști și ne-au taxat!
29/03/2025 18:28

Europarlamentarul Vasile Dincu sustine că in urma alegerilor prezidentiale, liderii politici au invătat că există ”o intelepciune a multimilor” si faptul că ”oamenii nu sunt prosti”. El a spus că ...

Predoiu, săgeți 'otrăvite' la adresa lui Nicușor Dan. L-a bombardat cu ironii pe primarul Capitalei: 'Își lasă mandatul baltă și acum vrea să blocheze România'
29/03/2025 18:21

Candidatul independent Nicusor Dan a avansat recent numele unui premier pe care l-ar accepta, dacă ajunge presedinte. Acesta a explicat că există mai multe variante, dar una bună ar fi Cătălin Predoiu, ac ...

Crin Antonescu vine cu o nuanțare interesantă: Viktor Orban este un model
29/03/2025 18:04

Prezidentiabilul coalitiei Crin Antonescu a explicat ce a dorit să spună prin faptul că Viktor Orban este un model. El a spus că nu impărtăseste multe din opiniile premierului maghiar, dar Orban este un m ...

Kelemen Hunor vorbește despre un pericol uriaș pentru România: Un sens giratoriu cu mai multe ieșiri
29/03/2025 17:46

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că nu toate ieşirile din sensul giratoriu ne duc in direcţia dorită şi că de aici poţi merge spre trecut sau te poţi rătăci in istorie. De asemenea, el a p ...

România cumpără corvete de 150.000.000$ cu rachete anti-navă. SUA, favorită ca furnizoare
28/03/2025 19:44

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tării (CSAT) au analizat si aprobat, in sedinta de vineri, dotarea Fortelor Navale Romane cu o navă nouă, de tip corvetă usoară, capabilă să execute, in cel mai s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei