Proteste în Afganistan. Talibanii au deschis focul în Jalalabad, unde manifestanții au înlocuit un steag taliban cu unul afgan
Dimensiune font:
Un avion Hercules al forţelor aeriene române a decolat ieri spre Kabul, pentru a aduce acasă 27 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan. Alţi 16 conaţionali au reuşit deja, cu ajutorul americanilor şi britanicilor, să părăsească ţara cotropită de talibani. Noii stăpâni ai Afganistanului dau asigurări că nu se vor răzbuna pe cei ce au colaborat cu occidentalii şi că drepturile femeilor vor fi respectate. Cu toate acestea, mii de afgani speră să se refugieze în Occident, de teama regimului dur al islamiştilor.
Șaptesprezece persoane au fost rănite miercuri într-o busculada la intrarea în aeroportul din capitala afgană, Kabul, a declarat un oficial NATO, în timp ce țările occidentale au intensificat evacuările, potrivit Reuters.
Cel puțin trei persoane au murit, iar mai mulți manifestanți au fost răniți în urma unui protest izbucnit în estul orașului Jalalabad, după ce talibanii au înlocuit steagul național al Afganistanului.
Pe rețelele sociale au apărut înregistrări din timpul protestelor în care cetățenii afgani i-au sfidat pe talibani, fluturând drapelul național. Un jrunalist local a declarat, potrivit Al Jazeera, că a fost bătut de către talibani în timp ce încerca să trasmită de la fața locului.
Oraşul din provincia Nangarhar a fost preluat de talibani, fără lupte, duminică dimineaţă. Cucerirea lui a reprezentat asigurarea de către gruparea islamistă a drumurilor cheie ce fac legătura dintre Afganistan şi Pakistan.
Miercuri, oamenii din zonă a mărşăluit în sprijinul folosirii steagului agfan. Imaginile îi arată pe protestatari înlocuind un steag taliban, în uralele celor care îi priveau.
Emiratul Islamic al Afganistanului, decretat de talibani, a folosit până acum steagul alb cu o înscripţie - Shahada (declaraţie de credinţă) - în negru. Steagul cu negru, roşu şi verde folosit de protestatari miercuri este văzut ca reprezentând guvernul înlăturat. Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a spus că au loc discuţii privind viitorul steag naţional, iar o decizie va fi luată de viitorul guvern.
De la Geneva la Washington, oameni din întreaga lume au demonstrat în ultimele zile în sprijinul poporului afgan şi au cerut guvernelor să asigure trecerea în siguranţă a celor care vor să părăsească ţara.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau