Rareș Bogdan, despre poziționarea politică a PNL: ‘Noi avem posibilitatea să guvernăm și cu stânga și cu dreapta. Excludem din start guvernarea alături de extremiștii de la AUR’

4

Dimensiune font:

| 10-10-2023 08:49

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că în acest moment strategia liberalilor este „prin noi înşine”, menţionând că partidul „strânge rândurile dreptei româneşti” şi îi aşteaptă pe toţi cei care „simt liberal”, din USR, Forţa Dreptei, REPER, PMP, să se alăture proiectului liberal în următoarea perioadă.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a precizat că PNL are ”posibilitatea să guvernăm şi cu stânga şi cu dreapta. Deci excludem din start guvernarea alături de AUR”.

„Astăzi am discutat despre stadiul realizării cercetărilor sociologice la nivelul organizaţiilor noastre din teritoriu. Avem în momentul acesta nu mai puţin de 42 de cercetări sociologice care sunt la nivelul adunării de date. Pe data de 27 – 28 luna aceasta vor fi prezentate cercetările sociologice din aproape toate judeţele României, dar şi din sectoare din Bucureşti sau municipii reşedinţă de judeţ.

De asemenea, preşedintele partidului a prezentat o strategie pentru următoarea perioadă cu privire la modul în care Partidul Naţional Liberal trebuie să îşi apere realizările din cei aproape patru ani de guvernare şi să vorbească despre acestea, dar şi un studiu sociologic realizat la comanda Partidului Naţional Liberal, care plasează PNL la 21 – 22%. Practic, avem trei studii, plus unul care le înglobează, care arată foarte clar că în momentul ăsta Partidul Naţional Liberal este stabilizat la peste 20%, ceea ce ne dă speranţe pentru anul viitor„, a afirmat Rareş Bogdan, după şedinţele conducerii partidului.

El a spus că, în funcţie de cercetările sociologice şi de ceea ce vor românii, urmează să se stabilească strategia în alegeri.

„Strategia PNL în acest moment este ‘prin noi înşine’. Vom vedea cum evoluează lucrurile şi în ce fel vom construi alianţă la nivel local, la nivel naţional, în funcţie de cercetările sociologice, de ce vor românii şi sigur de strategia la care vom opta în alegeri”, a adăugat Rareş Bogdan.

Liderul liberal a subliniat că fuziunea PNL cu ALDE este „în linie dreaptă”.

„Partidul Naţional Liberal, practic, strânge în acest moment rândurile dreptei româneşti şi aşteptăm pe toţi cei care simt liberal, care cred în politicile liberale, în economia de piaţă, în democraţia reprezentativă să se alăture proiectului liberal în următoarea perioadă, indiferent de partid, fie că sunt în Forţa Dreptei, în USR, în REPER, în PMP. Oriunde sunt în acest moment partide reprezentante ale dreptei şi consideră că vor să participe la ceea ce înseamnă România viitorului cred că Partidul Naţional Liberal este soluţia, e doar un început această fuziune cu ALDE„, a adăugat Rareş Bogdan.

Întrebat dacă PNL trebuie să facă alianţă cu PSD sau să meargă singur în alegeri, Rareş Bogdan a răspuns: „Din punctul meu de vedere, Partidul Naţional Liberal trebuie să îşi ia şi să continue să îşi ducă frâiele în propriile mâini, are capacitatea necesară”.

„Avem 1.262 de primari, avem 17 preşedinţi de Consilii Judeţene, avem 120 de parlamentari. Cred că, în momentul acesta, Partidul Naţional Liberal trebuie să se gândească cum să convingă alegătorii şi să scoată un scor cât mai bun, urmând să îşi realizeze politica de alianţe după încheierea alegerilor. Deci, părerea mea este că trebuie să mergem în faţa electoratului cu realizările noastre, cu proiectele noastre de unii singuri, asta neînsemnând că vom ajunge la un conflict direct ulterior. Noi avem posibilitatea să guvernăm şi cu stânga şi cu dreapta.

Ăsta e avantajul Partidului Naţional Liberal, dar niciodată cu extremiştii. Deci excludem din start guvernarea alături de AUR, în schimb nu excludem guvernarea cu nicio forţă politică democratică, dar sperăm ca PNL să fie partidul care să dea prim-ministrul, care să aibă candidatul la Preşedinţie care să câştige Preşedinţia României şi să fie, de asemenea, partidul care să câştige alegerile europarlamentare şi să îşi recâştige cel puţin fiefurile unde în acest moment este prezent„, a explicat Rareş Bogdan, conform agerpres.ro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași: Fapte, nu vorbe pentru ieșeni! Pași concreți pentru autostrăzile din zona Moldovei!
20/11/2024 12:09

„Astăzi, miercuri 20 noiembrie, la ora 16:00, vor fi deschisi traficului incă 31 kilometri ai autostrăzii A7, segmentul Vadu Pasii - Ramnicu Sărat.  1) Autostrada „Moldovei” (A7): ...

Echipa REPER Iași, față în față cu cetățenii. Nemulțumiri și soluții pentru viitor
20/11/2024 09:48

În weekendul 16-17 noiembrie, REPER Iasi a desfăsurat o amplă minicaravană electorală, vizitand orasele Pascani, Harlău, Targu Frumos, Podu Iloaiei si comunităti din zona metropolitană a Iasului. S ...

Crin Antonescu îi săpunește pe liberali după clipul cu Dani Mocanu: 'Șansele lui Ciucă de a intra în turul doi sunt din ce în ce mai mici'
20/11/2024 09:07

Fostul presedinte al PNL, Crin Antonescu, nu crede in sansele actualului lider Nicolae Ciucă de a intra in turul doi al alegerilor prezidentiale. Antonescu a criticat, de asemenea, si modul in care se face pro ...

Nicolae Ciucă, după discuția lui Marcel Ciolacu cu Donald Trump: Nu cred că este bine să vorbești cu el acum
20/11/2024 09:00

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidentiale din acest an, a reactionat după discutia telefonică pe care Marcel Ciolacu a avut-o astăzi cu Donald Trump, presedintele SUA incepand din luna ianuar ...

Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică de ce au dat americanii undă verde Ucrainei pentru folosirea rachetelor ATACAMS
20/11/2024 08:54

Generalul (r), Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al Romaniei la Comandamentul NATO de la Bruxelles, a declarat pentru News.ro că, deşi este doar o presupunere, el crede că problematica aprobării date ...

 Ilie Bolojan, întrebat de față cu Nicolae Ciucă dacă-i vânează locul de președinte al PNL
20/11/2024 08:33

Presedintele PNL, Nicolae Ciucă, a tinut să iasă la declaratii comune cu Ilie Bolojan, după ce au apărut informatii despre tensiuni intre cei doi. Ilie Bolojan a tinut să precizeze că el i-a sunat pe lid ...

CTP, întrebare pentru George Simion: 'Vă prezentați la poarta pușcăriei?' / Reacția liderului AUR
20/11/2024 08:21

Scriitorul si gazetarul Cristian Tudor Popescu si-a continuat analiza privind dezbaterea de la postul de televiziune Digi 24, după ce i-a studiat pe fiecare in parte (analiza pe larg, aici). CTP a revenit ins ...

Traian Băsescu profețește: 'Duminică noaptea, generalul Ciucă e istorie / Bolojan-Ciolacu fac jocurile pentru dulcea alianță PSD-PNL
20/11/2024 08:03

Traian Băsescu a vorbit despre jocurile politice tot mai incinse care se derulează in aceste zile agitate dinaintea primului scrutin prezidential. După retragerea lui Ludovic Orban, Traian Băsescu speră in ...

Ilie Bolojan a început să joace pe cont propriu în PNL: Partidul este pe un butoi cu pulbere
20/11/2024 07:52

Atmosfera in interiorul PNL este una extrem de tensionată, inaintea alegerilor prezidentiale si parlamentare. Sondajele nu arată prea bine pentru Nicolae Ciucă si există riscul ca liderul PNL să nu intre i ...

O mișcare făcută de Biden pro Donald Trump?
20/11/2024 07:51

Generalul Dan Grecu a explicat si motivele pentru care, in opinia sa, administratia Biden a permis Ucrainei să utilizeze ATACMS pentru lovirea unor tinte de pe teritoriul Rusiei. Această decizie, vine paradox ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei