România donează un sistem PATRIOT către Ucraina. Klaus Iohannis a semnat decretul

17_11zon

Dimensiune font:

| 05-09-2024 17:17

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care permite României să doneze un sistem de rachete sol-aer PATRIOT Ucrainei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Proiectul de Lege a fost adoptat luni în Senat şi marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în configuraţia convenită cu partenerul american.

De asemenea, se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance - (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales - (FMS) pentru achiziţionarea, a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special.

Sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit României, marţi seara, pentru sistemul Patriot pe care Parlamentul de la Bucureşti l-a aprobat să fie transferat Ucrainei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
 Iașul votează Marcel Ciolacu – Președinte!
22/11/2024 11:39

„Avem nevoie de un Presedinte al Romaniei care vorbeste ca oamenii, care ajunge intre oameni, care face ceva pentru oameni. Care pune tara si bunăstarea ei pe primul loc. Care stie care este calea sigur ...

CUM SE VEDE POLITICA PRIN OCHII CELOR CARE NU AU EXPERIENŢĂ POLITICĂ!
22/11/2024 11:35

 Dragi ieşeni, a venit momentul să schimbăm mizeria aceasta, numită POLITICĂ! Noi, candidaţii Partidului S.O.S. Romania, am intrat in acest joc (momentan murdar), deoarece ne-am săturat de justiţia ...

Românii vor putea călători fără vize în China
22/11/2024 11:17

China a anunţat vineri că cetăţenii romani vor putea călători fără vize in această ţară incepand cu 30 noiembrie 2024 China işi va extinde regimul fără vize pentru a include Romania, Bulgaria, Cr ...

Condițiile impuse de Austria, în cadrul întâlnirii decisive pentru aderarea României la Schengen
22/11/2024 10:27

Deocamdată Gerhard Karner nu doreste să-si arate cărtile. Intalnirea de vineri de la Budapesta a ministrului austriac de interne cu omologii săi din Romania si Bulgaria, Cătălin Predoiu si Atanas Ilkov, u ...

Kievul vorbește de Împărțirea Ucrainei
22/11/2024 10:10

Vladimir Putin ar avea un plan de rupere a Ucrainei in trei bucăti pe care ar urma să i-l prezinte lui Donald Trump si Occidentului. Agentia ucraineană de stiriInterfax, citand surse din interiorul servicii ...

Rareș Bogdan, atac fără precedent la Băsescu, via Elena Lasconi: 'E absolut diabolic ceea ce face'
22/11/2024 09:41

Nicolae Ciucă a fost sustinut, joi seară, pe scena Operei Nationale, de mai multe figuri marcante ale PNL. Intre ei, prim-vicepresedintele PNL, Rares Bogdan, care a profetit că contracandidata prezidentiabi ...

Marcel Ciolacu: Îmi era frică că o să mă susțină Ludovic Orban. Să îi dea Dumnezeu sănătate că nu mi-a făcut vreo surpriză
22/11/2024 09:38

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidentialele din acest an, a declarat că ”s-a temut” că o sa aibă parte de sustinerea lui Ludovic Orban la alegerile prezidentiale din acest an. ”Mi-a fost fric ...

Lucian Bode, pus pe glume înainte de alegeri: 'Ştiţi cum puteţi deosebi la garderobă haina unui pesedist de celelalte?'
22/11/2024 09:37

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat joi, la Craiova, că profilul candidatului PSD este acelaşi la fiecare ciclu electoral, al prezidenţiabilului şmecher, uns cu toate alifiile care te face di ...

Marcel Ciolacu, ciocnire dură cu Mircea Geoană: 'Cumnatul dumneavoastră a furat' / 'Hoțul strigă hoții'
22/11/2024 09:36

Candidatul independent Mircea Geoană a primit joi, la Antena 1, o intrebare din partea contracandidatului său, Marcel Ciolacu, legată de cumnatul său. „Cumnatul dvs este fugit din tară pentru că a fost ...

Ciolacu anunță la Budapesta că Austria a cedat în negocierile Schengen: 'Vor veni cu anumite solicitări'
22/11/2024 09:33

Candidatul PSD la alegerile prezidentiale, premierul Marcel Ciolacu, a declarat joi seară, la Romania TV, intr-o interventie telefonică din Budapesta, acolo unde s-a deplasat in cursul zilei pentru discutii p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei