Se ANULEAZĂ condamnarea lui Liviu Dragnea: eroare URIAŞĂ a Liviei Stanciu - Expert
Dimensiune font:
O bombă juridică cu efect întârziat stă să explodeze. Imediat după ce i-a fost publicată motivarea în Dosarul "Referendumul", Liviu Dragnea a explicat că trebuie să se uite cine a semnat-o. Liderul PSD ştia că oricine ar fi semnat-o înseamnă o încălcare a legii şi asta conduce la anularea deciziei judecătoreşti, arată avocatul Bogdan Bărbuceanu, profesor de Procedură Penală la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, conform Jurnalul.
Legea obligă ca magistratul care a pronunțat hotărârea și a judecat să o și redacteze, iar în acest caz, hotărârea nu poate fi redactată și semnată de toți judecătorii, așa cum prevede legea. Livia Stanciu nu avea cum să o semneze, decât prin abuz în serviciu, pentru că acum este la Curtea Constituțională, iar în oricare dintre cazuri, fie că a fost semnată de altcineva în locul ei, fie că au semnat doar ceilalți membri ai completului de judecată, această motivare este nelegală, deci nulă, trăgând după sine și hotărârea judecătorească.
„Motivarea hotărârii și hotărârea sunt nule, pentru că motivarea face parte din hotărâre, deci nu produce efecte juridice. Nu-i poate lua locul nimeni unui judecător care a făcut parte din completul care a judecat. Greșeala este că Livia Stanciu, înainte de a pleca, trebuia să-și redacteze toate hotărârile. Greșeala îl avantajează pe Liviu Dragnea, pentru că în acest moment nu mai are condamnare penală. Niciun judecător care părăsește sistemul sau este transferat nu poate pleca până nu își încheie toate dosarele. Există precedent în acest sens și chiar am avut cauze care s-au rejudecat, tocmai pentru că judecătorii au plecat la pensie fără să redacteze motivarea, iar astfel au fost anulate hotărârile”, explică avocatul Bogdan Bărbuceanu, profesor de Procedură Penală la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, informează Jurnalul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau