Șeful unei organizații PNL se autosuspendă din funcție, în urma dosarului deschis de DNA: 'Am încredere totală în actul de justiţie'
Dimensiune font:
Viceprimarul liberal Gelu Tofan a anunţat, vineri, că se autosuspendă temporar din funcţia de preşedinte al PNL Piteşti, în urma unui dosar deschis de DNA în care este vizat şi el.
"Stimaţi colegi, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public în ultimele săptămâni, privind instrumentarea de către DNA Piteşti a unui dosar care vizează mai multe persoane din conducerea PNL Argeş, am hotărât să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Piteşti, până la clarificarea situaţiei. Am luat această decizie pentru a nu afecta activitatea şi imaginea organizaţiei municipale şi pentru a lăsa organele competente să îşi facă treaba. Am încredere totală în actul de justiţie", afirmă Tofan într-o declaraţie de presă.
El precizează că va rămâne consecvent proiectelor pe care le-a propus piteştenilor în campania electorală şi va depune toate eforturile pentru realizarea lor din poziţia de viceprimar al municipiului.
Atribuţiile de preşedinte al PNL Piteşti vor fi preluate interimar de prim-vicepreşedintele organizaţiei, Tiberiu Irimia.
DNA a anunţat, pe 12 noiembrie, că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie. Procurorii precizau că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Miuţescu pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Conform sursei citate, în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi preşedintele PNL Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan şi directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Cristian Mitrofan, ambii pentru câte o infracţiune de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, precum şi Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, pentru instigare la săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau