Sorin Grindeanu anunță 100 de kilometri de autostrăzi noi pe an. Ce se va întâmpla după alegerile din 2024
Dimensiune font:
100 de kilometri de autostradă dată în folosință pe an este în planul CNAIR, ba chiar 150, în perioada de „vârf”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este o zonă de prioritate a investițiilor, și după alegerile din 2024, a mai spus el.
S-au creat toate premisele ca începând din acest an, minimul de kilometri pe care Compania Națională de Autostrăzi să îi dea în folosinţă să fie de 100 de km pe an, iar la anul, când este un vârf, să ajungă la 150 de km, a declarat Sorin Grindeanu într-o emisiune la Prima TV, miercuri seară, potrivit news.ro.
Ministrul a mai spus că şi după 2024 este la fel de important ca această zonă a investiţiilor în infrastructură să rămână o prioritate, şi să fie oameni politici puternici care să poată „să se bată pentru bugete”. În doi ani, aproape a dublat bugetul ministerului Transporturilor, susține Grindeanu.
Însă, ministrul Transporturilor a recunoscut că anul trecut au fost doar 52-53 de kilometri de drum expres şi autostrada finalizaţi.
„Dacă anul trecut a fost un an în care s-a apăsat foarte mult pedala în a a semna contracte, având şi anumite borne şi la CNAIR şi pe zona de CFR, s-au creat toate premisele ca începând din acest an minimul de kilometri pe care CNAIR să îi dea în folosinţă, că vorbim de autostrada sau drumuri expres (..) să fie de 100 de km pe an. Având atâtea şantiere deschise şi atâtea contracte în acelaşi timp în execuţie, sunt toate premisele ca pe anii viitori, începând cu acest an, minimul anual, s-ar putea la anul, când este un vârf, să ne ducem pre 150, dar anul acesta vor fi 100 de km”, a declarat Grindeanu.
El a precizat că „este foarte important ca indiferent de guverne, indiferent de miniştri, să se menţină acest lucru”.
„O să vină alegeri în 2024. Şi după 2024 este la fel de important ca această zonă să rămână prioritate, să fie oameni politici puternici care să poată să se bată pentru bugete. În doi ani aproape am dublat bugetul ministerului Transporturilor, de la 14 miliarde în 2021 acum vorbim, până la rectificare, de undeva la 23 de miliarde, şi la rectificare trebuie să primim un plus pentru că încep să intre în funcţiune mecanismele PNRR. Vorbim în doi ani de aproape de o dublare, acest lucru nu poţi să îl faci fără a avea o susţinere politică”, a mai spus Grindeanu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau