SUA s-ar putea retrage din NATO: scenariul se discută intens în Congres și se adoptă măsuri

Alianțele SUA sunt mai importante ca niciodată în această lume tot mai periculoasă, astfel încât e remarcabil că legislativul încheie o poliță de asigurare contra unui președinte care ar putea decide să retragă SUA din NATO pe propria răspundere. Dar cine oare ar putea fi acel președinte?

În legea anuală privind politica militară, adoptată săptămâna trecută, Congresul a inclus o clauză care îl obligă pe președintele american să consulte legislativul în privința unei retrageri din NATO. Măsura susținută de ambele partide și propusă de senatorii Tim Kaine (democrat, Virginia) și Marco Rubio (republican, Florida), obligă la obținerea consimțământului a două treimi din senatori ori la adoptarea unei legi de către Congres. Mecanismul de implementare constă în blocarea fondurilor necesare unei asemenea retrageri.

Donald Trump îi sperie pe americani

În acest caz Congresul e îngrijorat în mod evident de Trump. El nu agreează de multă vreme detașările militare foarte îndepărtate precum cea din Coreea de Sud, iar în privința NATO, a atacat-o în mod special. În 2018 scria pe Twitter: „Unii spun că SUA plătesc pentru 90% din NATO, iar multe țări nu sunt nici măcar aproape” de a cheltui 2% din PIB pe apărare. Mesajul se încheia cu un tipic „NU!”.

Trump are dreptate să afirme că europenii au permis ca armatele să li se atrofieze până la punctul în care au ajuns de toată jena, deși tabloul se ameliorează acum. Cam 11 state NATO din 31 au atins obiectivul alianței de a rezerva 2% din PIB cheltuielilor militare, față de trei țări în 2014, conform cifrelor publicate de NATO în vară.

În orice caz, cheltuielile militare americane nu reprezintă pomeni. Stabilitatea Europei constituie un interes strategic fundamental al SUA - lecție pe care americanii au fost nevoiți să și-o însușească în două rânduri în secolul 20, cu costuri formidabile. Iar riscurile asociate cu abandonarea NATO s-au agravat de când Trump și-a încheiat mandatul, dat fiind că rusul Vladimir Putin a pornit un război terestru pe continentul european.

Însă una dintre principalele porniri ale lui Trump e cotitura către izolaționism. Fostul consilier pe probleme de securitate națională John Bolton își amintește în memoriile sale că Trump i s-a plâns secretarului general al NATO Jens Stoltenberg că „NATO e scandaloasă, reclamând că Spania (tocmai se întâlnise cu regele ei) cheltuia pe apărare doar 0,9% din PIB”. Bolton și alții au reușit să-l convingă pe Trump să nu se retragă din alianță, deși ulterior președintele avea să se plângă iarăși că „de ce nu ne-am retras noi cu totul din NATO?”.

Se întâmplă adesea ca retorica lui Trump s-o ia înaintea capacității lui de înțelegere, și nu sunt puține amenințările lui unilaterale pe care ulterior nu le-a mai pus în practică. Dar cine poate ști ce ar fi capabil să încerce Trump în legătură cu promisiunea lui de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”.

Problema cu clauza NATO adoptată de Congres e că ea nu poate opri de fapt un președinte cu adevărat pornit să decidă retragerea. Constituția îi acordă prerogative generoase în materie de politică externă Comandantului Suprem, și mai există și precedente precum retragerea lui George W. Bush din Tratatul ABM și renegocierea de către Jimmy Carter a controlului asupra Canalului Panama. Congresul se poate folosi de controlul pe care-l deține asupra bugetului, blocând efectiv implementarea retragerii, însă decizia în sine nu o poate împiedica.

Și totuși, clauza privind NATO este utilă, întrucât le demonstrează europenilor că sprijinul americanilor pentru alianță e puternic și e bipartit. Îi demonstrează totodată și unui potențial președinte izolaționist, fie el un populist de dreapta ori de stânga, că prețul politic al unei retrageri va fi piperat.