Ucraina invită președintele Chinei să se alăture negocierilor de pace din Elveția
Dimensiune font:
Ucrainenii l-au invitat pe președintele Chinei, Xi Jinping, să participe la un summit de pace alături de alți lideri mondiali, a declarat principalul consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întâlnirea ar trebui să aibă loc în Elveția.
Elveția a fost de acord să gazduiască summit-ul, dar încă nu au fost stabilite locul și data, potrivit mediafax.
„Invităm cu siguranță China să participe la summit, la cel mai înalt nivel, la nivelul președintelui Republicii Populare Chineze. Participarea Chinei va fi foarte importantă pentru noi. Ne implicăm partenerii noștri din lume, astfel încât ei să transmită părții chineze cât de important este să participe la un astfel de summit”, a spus consilierul Igor Zhovkva, potrivit Sky News.
Experții cred că implicarea Chinei în discuțiile de pace ar putea fi esențială în încheierea războiului. Xi este unul dintre aliații cheie ai lui Putin și opinia sa va cântări decisiv în decizia părții ruse.
De asemenea, cele două țări au întărit legăturile economice ceea ce ar constitui un alt motiv al Rusiei de a asculta părerea Chinei. După declanșarea războiului din Ucraina, Beijingul a rămas de partea Rusiei, dar liderii chinezi au spus frecvent că integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau