Ultimă oră - Un senator din Rusia anunță că pacea cu Ucraina e condiționată de schimbarea lui Zelenski!

12

Dimensiune font:

| 22-11-2022 11:14

Orice normalizare a legăturilor dintre Moscova şi Kiev poate avea loc „doar după o schimbare la conducerea Ucrainei”, a declarat Konstantin Kosacev, fost diplomat, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

Senatorul Konstantin Kosacev a declarat într-un interviu pentru ziarul „Argumenti i Fakti” că „nu se aşteaptă la nimic bun din partea actualului regim de la Kiev”, a relatat agenţia de ştiri de stat TASS, citată de CNN.

„Ei sunt prinşi în capcana propriilor acţiuni şi ideologii anterioare. Nu au nicio libertate de manevră”, a declarat Kosacev. „Cred că orice potenţială normalizare ar putea avea loc doar după o schimbare de putere în Ucraina. Să sperăm că (procesul) va fi constituţional data viitoare”, a afirmat senatorul.

Declaraţiile senatorului par să confirme că şi Rusia închide, la rândul ei, orice portiţă de dialog cu Ucraina, după ce şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis un decret prin care a interzis orice fel de negocieri cu Moscova atâta vreme cât la conducerea ţării rămâne Vladimir Putin. În ciuda unor apeluri mai mult sau mai puţin explicite ale Occidentului de a se încerca un dialog, după cum a relatat presa occidentală, Kievul a semnalat că nu se va aşeza la masa negocierilor decât după recuperarea teritoriilor pierdute.

Pe de altă parte, în interviul său, Kosacev a avertizat că şi alte regiuni ale Ucrainei ar putea fi anexate şi a nominalizat Odesa şi Dnipropetrovsk. El a spus că locuitorii din aceste regiuni ucrainene „îşi pot schimba statutul, dacă autorităţile continuă să îi trateze ca terorişti sau separatişti şi refuză să se angajeze în dialog”.

„Nu mă refer la cele patru teritorii care au devenit deja parte a Federaţiei Ruse în septembrie 2022, ci la cele care fac încă parte din Ucraina, dar care şi-ar putea schimba statutul dacă Ucraina îşi continuă politica eronată de a-i trata pe locuitorii lor ca terorişti, separatişti, criminali şi de a refuza să discute cu ei. Mă refer la locuitorii din Odesa, Dnipropetrovsk şi alte regiuni, unde, de asemenea, destul de mulţi oameni ne cer protecţie”, a afirmat senatorul.

El spune că „Ucraina trebuie să se întoarcă la angajamentele pe care şi le-a asumat atunci când şi-a proclamat independenţa. În Declaraţia de suveranitate din 16 iulie 1990, aceasta s-a angajat, în primul rând, să respecte drepturile cetăţenilor săi, indiferent de limbă, naţionalitate, convingeri sau altele asemenea. În al doilea rând, s-a declarat un stat neutru şi fără arme nucleare. Toate acestea au fost confirmate ulterior în Constituţia Ucrainei. Iar Rusia a recunoscut acum 30 de ani o Ucraină independentă în interiorul graniţelor sale, în momentul prăbuşirii URSS, luând în considerare toate aceste obligaţii. Şi acum, când Ucraina însăşi le-a abandonat complet, ce obligaţii putem avea de a recunoaşte Ucraina în cadrul graniţelor din 1991? Totul s-a schimbat, fără să fie vina noastră şi nu din iniţiativa noastră”, a declarat Kosacev în interviul pentru „Argumenti i Fakti”.

Konstantin Kosacev a fost prim-secretar al Ambasadei Rusiei în Suedia în 1991, apoi a fost numit consilier al ambasadei în 1994. În acei ani, Kosacev a participat la mai multe conferinţe internaţionale privind securitatea europeană şi dezarmarea, făcând parte dintr-un grup consultativ al ministrului rus al afacerilor externe. Din mai 1998, Kosacev a fost mai întâi consilier, apoi asistent pentru afaceri internaţionale la cabinetul prim-ministrului (sub premierii Serghei Kirienko, Evgheni Primakov şi Serghei Stepaşin). În 2003, el a devenit deputat în Duma de Stat a Rusiei, conducând Comisia pentru afaceri externe, iar din 2014 este ales în Consiliul Federaţiei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Liderii PSD Iași au votat pentru „calea sigură”
24/11/2024 10:05

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a votat duminică dimineaţa la secţia 244 de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iaşi. Alături de el au venit şi colegi de partid. Printre ei au fost ...

Peste 220.000 de alegători din Diaspora au votat
24/11/2024 09:25

227.678 de alegători au votat in diaspora, pană duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate in timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ag ...

Alegeri prezidenţiale. 18.008.480 de alegători sunt înscrişi pe listele electorale permanente
24/11/2024 07:23

Numărul total al alegătorilor inscrişi in listele electorale permanente, valabil pentru scrutinul prezidenţial, este de 18.008.480 de cetăţeni, după cum a informat vineri Autoritatea Electorală Permanen ...

Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Robert Turcescu acuză mafia de partid și de stat! Vor încerca să măsluiască alegerile
23/11/2024 11:38

Mai sunt două zile, dar nu se termină! La cum arată situatia, parcă văd că abia duminică seara la 21.00 incepe adevarata nebunie: trei candidati (Simion, Lasconi, Ciucă) la egalitate pe locul doi! Ne ...

Traian Băsescu îl face ”fetiță” pe Rareș Bogdan! Reacția lui ”ruj roz”
23/11/2024 11:16

Rares Bogdan l-a acuzat vineri pe Traian Băsescu că actionează “diabolic” in incercarea de a se “lipi” de lidera USR, Elena Lasconi, pe care o vrea la Palatul Cotroceni, atrăgandu-si o replică dur ...

Eurodeputatul Eugen Tomac: Aderarea la Schengen nu este în niciun caz o victorie a actualului guvern
23/11/2024 10:39

Intrarea in Schengen este un drept pe care romanii il meritau demult, nu o favoare a actualului guvern, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac. El spune că procesul pe care l-a initiat la CJUE a fost un pas necesar ...

Ciolacu, întrebat despre zborul cu avionul privat la Nisa:
23/11/2024 08:28

In cadrul unei dezbateri electorale organizate joi seară de Antena 3, premierul Marcel Ciolacu a fost intrebat cu privire la zborul cu avionul privat inchiriat de compania Nordis, cu care a fost la Nisa in 202 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei