Viktor Orban pleacă în China la aceeași conferință unde merge și Vladimir Putin
Dimensiune font:
Premierul ungar Viktor Orban va călători la Beijing în perioada 16-18 octombrie, unde va participa la aceeași conferință la care și-a anunțat deja prezența liderul rus, Vladimir Putin, informează agenția de stat rusă Tass.
Viktor Orban are programată o întrevedere cu președintele chinez Xi Jinping, conform informațiilor publicate de guvernul maghiar.
„Miercurea viitoare, premierul (Orban) va participa la forumului Inițiativei Belt and Road de la Beijing, unde urmează să susțină un discurs. Luni și marți, Orban are programate discuții bilaterale cu liderii chinezi: mai întâi, cu șeful guvernului, iar apoi cu șeful statului”, a declarat pentru Tass purtătorul de cuvânt al lui Viktor Orban.
Orban și Putin vor participa la conferința internațională pe tema noului „Drum al mătăsii” („Belt and Road Initiative”), o inițiativă prin care China încearcă să investească în proiecte de infrastructură în mai multe țări și să deschidă noi oportunități comerciale pentru companiile chineze.
Purtătorul de cuvânt al premierului maghiar a refuzat să precizeze dacă Viktor Orban se va întâlni tete-a-tete și cu președintele rus Vladimir Putin, cu ocazia vizitei la Beijing.
Vladimir Putin va merge, săptămâna viitoare, într-o vizită oficială în China pentru a participa la o nouă ediție a summit-ului Belt and Road, a confirmat, miercuri, unul dintre consilierii săi.
Iuri Ușakov, consilierul pentru politică externă de la Kremlin, a spus că vizita lui Putin în China este planificată „pentru săptămâna care vine”, după ce joi şi vineri dictatorul rus se va afla în Kârgâzstan, prima sa vizită externă de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis, în luna martie, un mandat de arestare pe numele lui.
La rândul său, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a declarat că Putin va avea în China discuţii substanţiale cu Xi Jinping. În timpul vizitei lui Xi la Moscova din martie, cei doi dictatori au încheiat un „parteneriat fără limite” între ţările lor, deşi nu au fost făcute publice detalii concrete, şi au împărtăşit o viziune comună asupra unei „lumi multipolare”, o expresie preferată a regimurilor dictatoriale de la Moscova și Beijing pentru a defini perspectiva lor ideală despre lume - una în care Rusia și China sunt hegemonice în sfere lor de influență, iar celelalte țări li se supun. Şeful diplomaţiei lui Putin, Serghei Lavrov, va merge, de asemenea, în China, săptămâna viitoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau