Vladimir Putin face mișto de contraofensiva Ucrainei și anunță zeci de mii de morți: Ea nu există!
Dimensiune font:
Pierderile Ucrainei de la începutul contraofensivei s-au ridicat la 71.500 de oameni, fără a exista rezultate, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Forumul Economic de Est. "Ucraina desfășoară o așa-zisă contraofensivă. Nu există rezultate, desigur. Acum nu vom vorbi despre eșec, nu există rezultate, ci despre pierderi. Mari. De la începutul acestei contraofensive, pierderile de personal se ridică la 71.500 de oameni" - a spus Putin.
Potrivit afirmaţiilor acestuia, Kievul a pierdut de asemenea 543 de tancuri și circa 18.000 de vehicule blindate de diferite clase, scrie Rador.
De cealaltă parte, Ucraina spune că totul merge conform planului:
Contraofensiva Ucrainei împotriva forţelor ruseşti va continua şi după debutul vremii reci şi umede de la sfârşitul acestui an, a declarat şeful serviciilor de informaţii de la Kiev, Kyrylo Budanov. Ucraina a lansat în această vară o contraofensivă ce a înregistrat progrese în ultimele săptămâni, dar a fost complicată de câmpuri minate şi poziţiile ruseşti puternic fortificate
"În frig, umezeală şi noroi, este mai dificil să lupţi, dar luptele vor continua. Contraofensiva va continua", a declarat Budanov. Comentariile, făcute la o conferinţă la Kiev găzduită de Fundaţia Victor Pinchuk, oferă cel mai puternic indiciu de până acum că Ucraina nu intenţionează să îşi oprească ofensiva atunci când vremea se va schimba în cursul acestui an, relatează Reuters.
Vadym Skibytskyi, un oficial din cadrul agenţiei de spionaj militar ucrainean, a declarat că Rusia are în prezent 420.000 de militari în interiorul Ucrainei.
"Contraofensiva noastră se desfăşoară în mai multe direcţii", a declarat Budanov, recunoscând că progresul a fost mai lent decât şi-ar fi dorit şi descriind situaţia ca fiind dificilă. În afară de concentraţia uriaşă de mine ruseşti, el a identificat numărul mare de drone ruseşti mici "kamikadze" ca fiind un factor cheie care a încetinit progresul Ucrainei până acum.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau