Vladimir Putin și Recep Erdogan se întâlnesc pe 4 septembrie, la Soci. Care va fi principalul subiect al discuțiilor
Dimensiune font:
Întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan din stațiunea rusă Soci, de la malul Mării Negre, a fost anunțată vineri de Kremlin, relatează agenția Ruters, citată de Agerpres.
Discuțiile dintre cei doi lideri se vor concentra în special pe chestiunea exporturilor de cereale pe Marea Neagră, spun surse din Turcia, citate de Reuters.
Rusia s-a retras în luna iulie din acordul privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, care fusese încheiat cu un an în urmă cu medierea ONU și a Turciei. Moscova a invocat faptul că prin sancțiunile occidentale au fost împiedicate exporturile sale de cereale și îngrășăminte, precum și că, deși scopul înțelegerii era aprovizionarea țărilor sărace cu grâne, prea puține au ajuns în aceste zone.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi, după o discuție cu omologul său din Turcia, Hakan Fidan, că Moscova nu a primit semnale din partea Occidentului că vor fi respectate garanțiile pe care le-a cerut pentru reluarea acordului.
Între timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat că i-a trimis șefului diplomației ruse „un set de propuneri concrete” care să ducă la reinstituirea acordului. Un diplomat rus a declarat însă pentru Reuters că în scrisoarea șefului ONU nu este „nimic nou”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau