Cazinoul din Constanța, reparat cu ajutorul deținuților politici. Ei și-au scrijelit numele pe tencuială
Dimensiune font:
Şantierul uneia dintre cele mai frumoase clădiri din sud-estul Europei ascunde adevărate comori. Lucrările avansează lună de lună şi fiecare etapă a procesului de restaurare ne dezvăluie fragmente de istorie şi mărturii ale celor care au trudit din greu pentru renovarea edificiului. „De la inaugurarea Cazinoului în 1910, de-a lungul timpului, acesta a avut nevoie de mai multe reparaţii şi reamenajări majore. Prima reparaţie a fost făcută după 1920, deoarece în 1916, în Primul Razboi Mondial, Cazinoul a fost bombardat de către nemţi. O reamenajare importantă a fost realizată în 1934 sub conducerea autorului proiectului – arh. Daniel Renard. Şi în Al Doilea Război Mondial Cazinoul a fost bombardat, de data aceasta de către ruşi. Au urmat reparaţii majore în anii 1951-1952, făcute cu deţinuţi politici. Despre aceste reparaţii nu s-a aflat decât după anul 1990, deoarece în perioada comunistă nu s-a scris şi nu s-a suflat nicio vorbă despre asta", povesteşte arhitectul Radu Cornescu, reprezentant al Primăriei Municipiului Constanţa pentru a colabora cu proiectanţii şi constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare. În noul regim au existat mărturii ale unor foşti deţinuţi politici care au lucrat la Cazino sau ale rudelor lor, dar dovezi directe nu au ieşit la iveală până la începutul anului 2020, când s-a decopertat cea de-a doua fereastră-scoică (dinspre mare, similară cu cea dinspre Acvariu) şi, în tencuiala căzută, s-a descoperit un petic de sac cu o listă a câtorva deţinuti politici care au lucrat la reparaţii.
Continuarea pe adevarul.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau