Poveștile și istoria banilor
Dimensiune font:
Persoanele se îngrijorează în legătură cu ei, caută metode de a obține cât mai mulți și visează cum să-i cheltuie. Dar cât de mult știm cu adevărat despre bani?
Scoici cowrie și alte elemente din natură
Unele dintre cele mai vechi forme de monedă au fost obiecte din natură. Un exemplu notabil sunt scoicile cowrie, folosite prima dată ca bani în jurul anului 1200 î.e.n. Deși pot părea o alegere aleatorie, scoicile aveau mai multe avantaje: erau similare ca mărime, mici și durabile. Deși moluștele care produc aceste scoici se găsesc în apele de coastă ale oceanelor Indian și Pacific, expansiunea comerțului a făcut ca chiar și unele țări europene să accepte scoicile cowrie ca monedă. Scoicile sub formă de wampum (mărgele tubulare din scoici) erau folosite ca bani de către nativii americani. O altă monedă din natură a fost dinții de balenă, folosiți de fijieni. Iar locuitorii insulei Yap (acum parte din Micronezia) au sculptat discuri imense din calcar care au devenit în cele din urmă monedă și rămân parte a culturii insulei.
Falsurile
Contrafacerea a apărut o dată cu banii. Chiar și wampumul a fost ținta contrafăcătorilor. Falsificarea a devenit o problemă atât de mare la nivel mondial încât au fost instituite pedepse severe. Moneda chineză din secolul al XIV-lea avea inscripționat avertismentul că falsificatorii vor fi decapitați, iar Anglia era cunoscută pentru pedepsirea infractorilor prin arderea pe rug. În coloniile americane, moartea întâmpina de asemenea primii contrafăcători. Au fost luate numeroase măsuri pentru a preveni falsificările. Ben Franklin, care deținea o firmă care tipărea bani pentru mai multe colonii, a scris intenționat greșit numele statului Pennsylvania, crezând că falsificatorii vor corecta eroarea în falsurile lor. Astăzi, măsurile anti-contrafacere sunt mult mai elaborate. De exemplu, bancnota de 20 de dolari — cea mai contrafăcută notă în Statele Unite — are tipăritură în relief și un filigran și fir de securitate vizibile când nota este ținută la lumină. Totuși, pedepsele pentru contrafacere s-au relaxat. În Statele Unite, pedeapsa maximă cu închisoarea este de 20 de ani.
Monedele
Utilizarea metalului ca bani poate fi urmărită încă din timpul Babilonului, înainte de 2000 î.e.n., dar monedele standardizate și certificate poate că nu au existat până în secolul al VII-lea î.e.n. Potrivit multor istorici, în această perioadă, regatul Lidiei (în prezentul Turciei) a emis primele monede reglementate. Ele au apărut în timpul domniei (c. 610–c. 560 î.e.n.) regelui Alyattes și erau făcute din electrum, un amestec natural de aur și argint. Formate grosolan ca niște boabe, aceste monede prezentau simbolul regal, un leu. Fiul lui Alyattes, Croesus (domnie c. 560–546 î.e.n.), a reformat moneda regatului, introducând monede de argint și de aur. Curând, astfel de monede au început să apară și în alte locuri.
Banii din piele
În jurul secolului al VI-lea î.e.n., pielea și blana animalelor au început să fie folosite ca monedă. Roma antică din perioada timpurie se spune că a utilizat acest tip de bani. Aceștia au fost găsiți și în zone precum Cartagina și ceea ce este acum Franța, iar Rusia se crede că a folosit bani din piele până în timpul domniei lui Petru cel Mare (1682–1725 e.n.). Împăratul chinez Wudi (domnie 141–87 î.e.n.) a creat monedă din pieile colectate personal de cerbi albi. Aceasta era franjurată și decorată cu modele elaborate. Deși nu mai sunt utilizați, banii din piele ar putea fi lăsat un moștenire durabilă: unii cred că au dat naștere utilizării termenului „buck” ca slang pentru dolar.
Banii de hârtie
Având în vedere că se crede că hârtia a apărut inițial în China, este potrivit că această țară a introdus moneda de hârtie. Această inovație este considerată în general că a avut loc în timpul domniei (997–1022 e.n.) împăratului Zhenzong. Era făcută din coaja copacilor de dud (deci, într-un fel, banii chiar creșteau în copaci). Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, banii de hârtie s-au răspândit și în alte părți ale lumii. Majoritatea acestei monede, totuși, nu era bani în sensul tradițional. În schimb, servea ca note promisive — promisiuni de a plăti sume specificate de aur sau argint — care au fost cheia în dezvoltarea băncilor.
Etalonul aur
Nu este surprinzător că moneda vine cu o serie de probleme, una dintre acestea fiind legată de banii fiduciari. Aceasta este moneda emisă pe „fiat” (decret) al unui guvern suveran și, spre deosebire de monedele de aur și argint, nu are valoare intrinsecă. Țările pot emite astfel de bani la voință, iar unele au făcut (și fac) acest lucru, ceea ce poate face moneda fără valoare. Aceasta a devenit o problemă atât de mare încât în 1821 Regatul Unit — liderul finanțelor internaționale de atunci — a introdus etalonul aur. În acest sistem monetar, unitatea standard de monedă este de obicei menținută la valoarea unei cantități fixe de aur, ceea ce sporește încrederea în comerțul internațional, prevenind guvernele de la emiterea excesivă a monedei. În cele din urmă, alte țări, inclusiv Germania, Franța și Statele Unite, au adoptat etalonul aur. Totuși, sistemul avea dezavantajele sale. Notabil, limita capacitatea unei țări de a izola economia sa de depresiune sau inflație în restul lumii. După Marea Depresiune (1929– 1939), țările au început să regândească etalonul aur, iar până în anii 1970 aurul nu mai era legat de monedă. De atunci au existat numeroase cazuri extreme de hiperinflație. Un caz notabil este cel al Zimbabwei la începutul anilor 2000, când țara a emis monedă în denominații de până la 100 de trilioane de dolari — care valora cam cât o pâine.
Cardurile de credit
Deși creditul există de mult timp, primul card de credit universal nu a fost introdus până în 1950. În acel an, americanii Ralph Schneider și Frank McNamara au fondat Clubul Diners. Au fost create și alte carduri, iar în 1959 American Express a debutat cu un card de plastic. IBM merită recunoștința pentru banda magnetică de pe cardurile de credit, care a fost introdusă în anii 1960 pentru a conține informațiile contului. Datorită benzii, comercianții nu mai aveau nevoie să efectueze apeluri telefonice pentru a obține autorizație de la companiile de credit. În anii 1990, cardurile au început să aibă cipuri încorporate pentru a cripta informațiile lor, oferind o securitate și mai mare. Alte modificări au implicat soldurile conturilor. La început, utilizatorii de carduri de credit erau obligați să plătească întregul sold la sfârșitul lunii. În cele din urmă, American Express a permis consumatorilor să transfere solduri — deși dobânda era aplicată — și alte companii de credit au urmat rapid. Clienții au profitat de această dezvoltare — poate puțin prea mult. În 2017, consumatorii americani aveau datorii pe carduri de credit în valoare de 1 trilion de dolari.
Bitcoinii
Bitcoin este un sistem de monedă digitală creat în 2009 de un programator anonim de computere sau un grup de programatori cunoscuți sub numele de Satoshi Nakamoto. Moneda nu este emisă de o bancă centrală și nu este reglementată, deși o rețea descentralizată de computere ține evidența tranzacțiilor. Utilizatorii de Bitcoin sunt anonimi, cunoscuți doar prin ID-ul lor de portofel digital. Valoarea Bitcoinilor este determinată prin licitație, similar cu modul în care sunt evaluate acțiunile. Cum sunt creați Bitcoinii? Printr-un proces numit minare. Acest lucru implică o cursă între computere pentru a rezolva probleme matematice complexe și astfel pentru a verifica blocurile de tranzacții. Deși poate părea ușor, nu este. Se estimează că ar putea fi necesare aproape șapte trilioane de încercări înainte de a se descoperi o soluție. În cele din urmă, proprietarul computerului câștigător primește Bitcoinii nou creați, iar sistemul devine mai sigur. Limita pentru numărul de Bitcoin care poate fi creat este de 21 de milioane, iar până acum au fost creați mai mult de 17 milioane.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau