11.967 noi cazuri de COVID, în 24 de ore
Dimensiune font:
Gradul de pozitivare pentru testele COVID-19 efectuate este de 29,32%, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.
Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul ţării noastre, au fost înregistrate 11.967 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 40.813 teste RT-PCR şi antigen efectuate.
Ministerul Sănătăţii reiterează că persoanele care au simptome ce pot indica prezenţa virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului etc.) sunt rugate să apeleze medicul de familie, call centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita testarea.
În Bucureşti şi în judeţul Ilfov persoanele cu simptome de COVID-19 se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testare.
Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 (http://www.ms.ro/centre-de-evaluare-covid-19/) pentru a primi consultaţie şi tratamentul necesar.
''În situaţia în care aveţi forme severe şi simptomele se manifestă agresiv, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!'', transmite Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, dintre cele 1141 de persoane internate la ATI, 976 sunt nevaccinate anti-COVID, iar dintre cele 81 de decese înregistrate 66 au survenit la pacienţi nevaccinaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau