BOMBĂ în sănătate. Nelu Tătaru trage un semnal de alarmă! Consilierul premierului anunță câte cazuri de infectare sunt, de fapt, în România
Dimensiune font:
Nelu Tătaru a vorbit, la Digi 24, despre numărul real al infectărilor zilnice. Consilierul premierului Florin Cîțu este de părere că numărul real al cazurilor zilnice de coronavirus ar putea fi de 50.000, în loc de aproape 10.000 așa cum arată cifrele oficiale.
”Cei care se declară astăzi în raportările oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă. Cifra oficială din România nu este de 8.000 cât a venit astăzi. Suntem pe o pantă ascendentă. Mobilitatea este cea care dă și transmiterea în comunitate. Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor. Vedem dacă vom ajunge la 20-30 de mii de cazuri pe zi.
Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic”, a spus Nelu Tătaru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau