Cardiacii sunt în pericol. O serie de medicamente pentru afecțiunile lor au dispărut din farmacii
Dimensiune font:
În plin val de caniculă, unele medicamente vitale pentru pacienții cu boli de inimă au dispărut de pe rafturile farmaciilor. Asta în condițiile în care, potrivit studiilor, la fiecare 30 de minute, un român moare din cauza unui infarct, iar bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în ţara noastră. Oamenii sunt îngroziți și se gândesc la o eventuală criză a medicamentelor.
Canicula aduce alte probleme grave pentru cei care suferă de boli de inimă. Mai multe medicamente folosite în tratamentul bolilor cardiovasculare nu se mai găsesc, spun oamenii.
Pe platforma Ministerului Sănătăţii de semnalare a lipsei unui medicament sunt afişate mai multe produse care nu se găsesc în farmacii. La unele este precizat faptul că „sunt în discontinuitate temporară din motive de fabricație”, iar altele nu se mai găsesc pe piața românească.
Din farmacii au dispărut unele medicamente destinate persoanelor care sunt cardiace, dar și antibiotice și siropuri pentru copii. În cel mai fericit caz, bolnavii găsesc inlocuitori produși in România, însă nu toate medicamentele au aceeași eficienșp ca cele originale, produse de marile companii farmaceutice.
Cei care au de suferit sunt bolnavii care nu găsesc medicamentele prescrise de medici. Oamenii sunt dispuşi să plătească un preţ mai mare, dar nici aşa nu găsesc.
„Este dezamagitor și greu pentru că sunt foarte multe persoane vârstnice care depind de aceste medicamente care nu mai sunt pe piata din Romania. Se gasesc alternative, dar care nu au aceeleasui functii ca cele originale”, spun oamenii.
Mulți producători nu mai vând în România după ce a fost impus un nivel maxim la preț ca efect al războiului de la graniță.
Specialiștii îi sfătuiesc pe cei care suferă de probleme cardiace să evite deplasările la orele de vârf și să consume în perioada de caniculă cât mai multe lichide pentru a se hidrata.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau