Conducerea TVR cere ca angajaţi ai instituţiei să fie vaccinaţi prioritar
Dimensiune font:
Conducerea Televiziunii Române solicită, printr-o scrisoare adresată premierului şi ministrului Sănătăţii, ca o parte dintre salariaţii instituţiei de la Bucureşti şi de la studiourile teritoriale să fie incluşi pe lista pentru vaccinarea prioritară anti-COVID, respectiv în grupele populaţionale prioritizate, ale celor care lucrează „în linia întâi".
„Aceşti salariaţi TVR fac parte din echipele care asigură emisia, funcţionarea studiourilor, echipele de ştiri şi programe informative de actualitate, cele care realizează programul 'Teleşcoală' şi emisiuni în limbile minorităţilor naţionale, asigurând dreptul cetăţenilor la informare, conform legislaţiei în vigoare", se arată într-un comunicat transmis vineri de TVR.
Potrivit sursei citate, aceştia deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului, precum angajaţii din educaţie, siguranţă naţională, transporturi, energie, furnizarea de apă şi alimente, de la Poşta Română, CFR etc.
Televiziunea Română precizează că solicitarea vine în contextul în care misiunea sa publică 'foarte clar definită' este asigurarea permanentă a difuzării de programe, cu informaţii în timp real, corecte şi echilibrate, în beneficiul telespectatorilor.
„Încă de la începutul epidemiei de COVID-19, managementul TVR a luat toate măsurile pentru a asigura desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii, depunând, constant, eforturi în vederea diminuării riscurilor de îmbolnăvire şi răspândire a noului coronavirus, siguranţa şi protecţia angajaţilor fiind prioritară pentru echipa de management.
În contextul creşterii fără precedent a cazurilor de infectare, conducerea SRTv a dispus măsuri suplimentare de protecţie a salariaţilor instituţiei, reuşind să asigure continuitatea activităţii de producţie şi difuzare a programelor noastre, în ciuda faptului că televiziunea publică s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare în departamentele cheie", precizează TVR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau